Ce aplicații să folosești pentru a avea cele mai cool selfie-uri

Publicat: 25 sept. 2020, 18:21 Autor: Maria Apostol General

Când a fost ultima oară când ai petrecut timp fără telefonul tău mobil? Nu-ți poți aduce aminte și numai gândul îți produce anxietate, pentru că, să fim serioși, telefonul reprezintă o extensie a tot ceea ce suntem și ce facem în fiecare minut al zilei. 

Schimbăm mailuri pentru business, vorbim cu prietenii pe chat, citim ultimele știri de la orice publicație din lume. Mobilul ne dă șansa să fim în contact cu oricine și orice vrem, la orice oră, indiferent de locul în care ne aflăm. Tot pe mobil ne putem programa întreaga vacanță de vară, plătim facturile, facem check-in-ul zborului următor. Sau ne relaxăm pe malul mării câștigând jackpotul maxim la acel Casino Mobil preferat.

Și să nu uităm de Social Media. Suntem la curent tot timpul cu ce face toată lumea, de la prieteni la vedetele preferate. Și nici nu ne putem gândi la o vacanță fără să facem nenumărate fotografii cu locurile vizitate, prânzul perfect sau un apus romantic. Iar selfie-urile sunt acum cartea de identitate a fiecăruia. Selfie cu prietenii, selfie în noul costum de baie, și evident, selfie în oglindă.

Dar ce facem la finalul zilei, când selfie-urile noastre nu sunt cele mai reușite și nu avem ce posta? Dacă nu știai deja, există o serie de aplicații care să te ajute în a face selfie-urile perfecte, pe care noi le-am testat pentru tine.

Primii pași către un selfie de calitate

Pentru un selfie reușit, ai nevoie de atenție la câteva detalii deosebit de importante:

  •             Folosește, pe cât posibil, lumină naturală. Aceasta este întotdeauna mai darnică cu noi, așa că încearcă să-ți face poze afară.
  •             Dacă ești în interior, joacă-te cu lumina artificială de care dispui. Folosește-te de veioze și lămpi, dispune-le diferit în jurul tău până ajungi la rezultatul dorit.
  •             Uită de bliț. Blițul nu e prietenul tău când speri la selfie-ul ideal.
  •             Fă ajustări de expunere și white balance care să ajute, în funcție de luminozitatea decorului în care te afli.
  •             Găsește-ți cel mai bun unghi. Experimentează cu perspectiva și vezi care unghi funcționează mai bine pentru fața ta.
  •             Adaugă un filtru jucăuș.
  •             Folosește aplicații de editare a selfie-urilor.

Deși ai urmat mare parte din pașii de mai sus, simți că selfie-ul tău ar merita câteva îmbunătățiri. Aici vine momentul să vorbim despre cele mai populare aplicații de editare.

AirBrush

Vrei câteva pete de pe tenul tău șterse, dinții ceva mai albi și câteva zone “cu probleme” retușate. Ocupă-te de toate astea cu AirBrush. În timp ce unele aplicații exagerează cu filtrele lor de corecție, făcându-ți pozele să arate destul de nenatural, AirBrush dispune de multe funcții complet customizabile, care-ți permit modificări mai complexe, altele foarte subtile. Astfel, poți ajunge la ștergerea unor imperfecțiuni precum ridurile, uniformizarea culorii pielii sau ascunderea cearcănelor. Mai ai și posibilitatea de a compara fotografia înainte și după editare, ca să te asiguri de un rezultat final care arată natural.

Facetune 2

Dacă Airbrush pare o aplicație prea complicat de folosit sau pur și simplu ești pe grabă, atunci Facetune 2 este varianta perfectă pentru tine. Ea dispune de o calitate inedită, aceea de a edita selfie-ul în timp real. Detectând automat trăsăturile faciale, aceasta îți permite să modifici forma ochilor, a buzelor și a nasului în timp ce folosești camera foto a telefonului. După ce faci selfie-ul, poți modifica curbura zâmbetului tău, dimensiunea pomeților și a feței, sau ai posibilitatea de a adăuga filtre simpatice cu care să-ți impresionezi toți urmăritorii de pe social media.

YouCam Makeup

Aplicație disponibilă atât pe iOS cât și Android, YouCam Makeup joacă rolul makeup stylist-ului tău personal. Poți opta pentru un machiaj natural sau o pereche de gene false și un ruj astfel ducând un selfie normal la următorul nivel. Adaugă culoare părului tău sau accesorii faciale, orice îți dorești, poate să devină posibil într-o secundă, cu YouCam Makeup. Ai de ales între accesorii de cap (pălării, bentițe), ochelari de soare, cercei sau pandantive și rame simpatice pentru poze.

VSCO

Uneori nu ai nevoie de soluțiile de înfrumusețare oferite de aplicațiile de mai sus. Machiajul tău este impecabil, la fel și părul. Porți accesoriile potrivite dar pentru a ajunge la poza dorită, îți lipsesc câteva ajustări care să o scoată din anonimat. În acest caz, trebuie să-ți instalezi aplicația VSCO. Diferența dintre VSCO și cele de mai sus ține de retușurile cu tentă artistică pe care le poate aduce aceasta. De la presetări la filtre speciale, ai posibilitatea de a schimba încadratura, tușe de umbre și detalii legate de luminozitate, ca într-un program de editare profesională. Fă-ți un cont, urcă fotografiile pe care vrei să le editezi și la final, le poți chiar posta direct pe contul tău de social media.

GoCam by Crunchfish

Disponibilă doar pentru iPhone, GoCam by Crunchfish îți propune o nouă variantă de selfie. Uneori nu vrei ca poza ta să arate ca un selfie tradițional, cu mâna în care ai telefonul care pare tăiată inestetic iar configurația corpului complet neregulată pentru că ești prea aproape de cameră. Cu GoCam poți uita de selfie sticks, scumpele telecomenzi wireless sau funcția de self-timer foarte inconvenientă. De la chiar 3m distanță, aplicația recunoaște gesturi care-i comunică faptul că ești pregătită pentru fotografie. Ia-ți timpul tău pentru a te pregăti și fă-ți un selfie de milioane.

Retrica

Ți s-a întâmplat vreodată să te întrebi cum de vedeta preferată postează selfie-uri cu filtre speciale pe care tu nu le găsești? Secretul este aplicația Retrica. Aici găsești cele mai cool filtre retro, alb-negru, grayscale, poți arăta ca un desen în creion sau ca o pictură. În plus, ai la dispoziție diverse stickere pe care să le adaugi peste selfie-urile tale, pentru a le face și mai amuzante. Crează colaje cu fotografiile făcute sau GIF-uri, pentru și mai multă distracție.

Instagram

Cu toții știm de capabilitățile pe care le are Instagram, una dintre cele mai populare rețele de socializare are momentului. Dar dacă ne gândim la cea mai facilă modalitate de a face cele mai cool selfie-uri, Instagram este prima opțiune. Constant lucrând la noi filtre, unele de înfrumusețare, altele doar de distracție, găsești aici tot ce vrei, atât pentru selfie-uri de calitate cât și pentru bine-cunoscutele story-uri, care au rolul de selfie-uri video în care să te exprimi și mai tare în fața urmăritorilor tăi.

 

 

Publicat: 25 sept. 2020, 18:21 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă
×