Ce a făcut soția lui Mihai de la 3 Sud Est, după ce artistul a fost internat în spital din cauza coronavirusului

Publicat: 24 nov. 2020, 12:12 Autor: Andreea Voicu Vedete

Unul dintre cei trei membrii ai trupei 3 Sud Est, Mihai Budeanu, este internat în spital, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Starea de sănătate a artistului nu este una bună.

Cântărețul în vârstă de 44 de ani se află internat în spitalul din Mangalia de săptămâna trecută, iar ulterior a fost mutat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Medgidia, după ce acesta s-a infectat cu noul coronavirus.

“Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat, pentru Focus Press, un medic din cadrul unităţii spitaliceşti de la Mangalia.

Pe rețelele de socializare, soția sa, Emilia, a distribuit o imagine în care apare alături de artist, foarte zâmbitori. În dreptul imaginii a notat o inimioară. Fotografia a strâns sute de aprecieri și foarte multe comentarii din partea apropiaților și a persoanelor care îi urmăresc pe cei doi.

Ce spun membrii trupei 3 Sud Est despre starea de sănătate a colegului lor

Membrii trupei 3 Sud Est trec prin momente dificile după ce unul dintre colegii săi se află în stare gravă după ce s-a infectat cu noul coronavirus.

Colegii cântărețului au făcut și câteva declarații pentru fanii lor și au explicat ce se întâmplă cu acesta: ”Colegul nostru Mihai este internat în secția de terapie intensiva a Spitalului Municipal Medgidia. I se administrează plasma și tratament de specialitate. Să sperăm ca starea lui se va îmbunătăți cât mai repede”, au scris băieții de la 3 Sud Est!

Mai mult de atât, aceștia sunt de părere că nu este de glumă cu acest virus și îi îndemnă pe toți să aibă grijă de starea lor de sănătate, dar și să respecte măsurile impuse de autorități!

”Nu este de joacă cu acest virus!!! Aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru respectând regulile de protecție.Vă ținem la curent cu starea lui Mihai”, a mai postat cei de la 3 Sud Est!

Sursă foto: captură Facebook, arhivă ciao

Publicat: 24 nov. 2020, 12:12 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă