Caz șocant! Student la medicină din Franţa, găsit mort la 10 zile după vaccinarea cu serul AstraZeneca

Publicat: 23 mart. 2021, 11:26 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Caz șocant! Student la medicină din Franţa, găsit mort la 10 zile după vaccinarea cu serul AstraZeneca

Un student la medicină în vârstă de 24 de ani a fost găsit mort joi, 18 martie, la Nantes. Potrivit Ouest-France, tânărul din La Turballe (Loire-Atlantique) fusese vaccinat cu serul AstraZeneca pe 8 martie. Procuratura din Nantes a deschis o anchetă asupra cauzelor morţii acestuia.

Anthony R., student în anul şase ani la medicină, ar fi fost găsit mort în apartamentul său de către pompieri, după ce familia a alertat autoritāţile, îngrijorate de absenţa acestuia. Potrivit sursei citate, un document care indică faptul că tânărul fusese vaccinat pe 8 martie cu serul AstraZeneca ar fi fost găsit la faţa locului de către poliţie. O sursă apropiată dosarului, citată de ziar, a precizat că raportul autopsiei ar arăta „sângerări interne cauzate de tromboză”.

Familia crede faptul că tânărul a decedat din cauza vaccinului

”Fratele meu, dincolo de a fi genial, avea grijă de el. Era atent la ce mânca, făcea sport. Mai presus de toate, nu avea antecedente medicale, nicio boală, nimic. Avea o sănătate perfectă. Deci acest vaccin este singura cauză de care ne putem agăţa pentru a înţelege ce s-a întâmplat”, a spus fratele tânărului decedat.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM), responsabilă cu monitorizarea vaccinurilor împotriva Covid-19, a declarat că acest caz este ”în curs de investigaţie clinică,”dar nu există nimic până în acest moment care să facă legătura între deces şi vaccinare.

„Am fost informaţi despre un caz de deces al unei persoane în vârstă de 24 de ani, la câteva zile după vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca. În acest stadiu, nu există dovezi care să indice rolul vaccinului. Acest caz de deces face obiectul unei investigaţii clinice aprofundate de către centrele regionale de farmacovigilenţă (CRPV)”, a precizat ANSM pe site-ul său.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 23 mart. 2021, 11:26 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă