Bianca Drăgușanu este una dintre cele mai populare vedete din România. Blondina a evoluat extrem de mult în ultimii ani, însă puțini știu câte clase are de fapt. Bianca a început liceul la Deva, însa l-a schimbat de trei ori. S-a transferat un liceu teoretic din Petroșani, dar a terminat clasa a XII-a în anul 2002 la un liceu economic din același oraș.
Bianca Drăgușanu nu a fost o elevă silitoare. Probabil încă din perioada liceului, planurile de viitot ale blondinei erau altele, ținând cont de faptul că a reușit să aibă o viață lipsită de griji.
Însă, dacă ne întoarcem în trecutul celebrei dive, aflăm faptul că în 2002 a terminat liceul. A absolvit examenul de bacalureat cu note bune. Media finală a fost 8.95. A avut doua note de 9 la probele de limba și literatura română, 8,50 la engleză, 7,20 la matematică și două note de 10 la tehnica servirii consumatorilor și educație fizică.
Apoi s-a înscris la facultate, dar nu a terminat-o. Astfel că vedeta a rămas cu doar 12 clase.
În urmă cu șase ani, Bianca Drăgușanu a dezvăluit câți bani a scos din buzunar pentru a se transforma așa cum își dorea.
„Nu am lentile de contact, sunt ochii mei naturali. Acum nu port gene false, deși le mai folosesc câteodată. Mă costă 30 de lei. Le mulțumesc părinților mei pentru acești ochi. Extensiile pe care le folosesc sunt din păr natural și costă 300 de euro. Buzele sunt injectate, am acid hialuronic băgat de 2 ori, adică 600 de euro. Nu am rinoplastie, este nasul meu, care arată altfel de când am slăbit cele 35 de kg. Dinții nu i-am schimbat, am fațete pentru că am vrut dinți foarte albi. Am dat pe ele 10.000 de euro. Este vorba despre igienă și sănătate. Asta e tot ce am la nivelul feței, pomeții și bărbia sunt intacte.
Sânii i-am operat o singură dată, am dat 2.500 de euro pe ei. Nu am mai făcut alte îmbunătățiri. Atunci nu aveam bani și m-am târguit ca pentru un sac de cartofi. I-am zis că am doar 2.000 de euro, slăbisem mult și am zis măcar una să mi-o facă.
Am zis că fac orice, dau cu mătura, cu mopul. Aveam un complex, am slăbit și sănii mi s-au lăsat. Am alunițe scoase cu laserul, una am făcut-o chiar data trecută. Nu e periculos să le scoți, ci să le ții, pentru că din cauza soarelui se schimbă. Eu nu am dat bani pe intervenție, dr. Kasem a făcut-o fără bani. Intervenția cred că ar costa 200 de euro. Nu mi-am scos nicio coastă, îmi fac radiografie să vedeți că le am pe toate. La picioare am intervențiile la tibie.
Aș vrea să îmi schimb picioarele cu totul pentru că am dureri groaznice. Tot ce am făcut acolo a fost strict medical. Nu pot estima costul lor. Mai pui la ele și drumul și cazarea, cam 2.000 de euro.
Ca să ai un posterior de invidiat, trebuie să șții în ce poziție să stai. Ca să par mai slabă, trebuie să fiu filmată de jos în sus. Fondul de ten cu care îmi acopăr picioarele costă 30 de euro pe lună”, a dezvăluit Bianca Drăgușanu.
Sursă foto: Arhivă Ciao