Cătălin Botezatu, vacanță în mijlocul oceanului Indian

Publicat: 23 aug. 2017, 23:00 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

Cătălin Botezatu, vacanță în mijlocul oceanului Indian. Designerul ne-a obișnuit deja cu vacanțele lui de 5 stele plus. În fiecare sezon, vine cu fotografii și povești care lasă pe toată lumea cu gura căscată. Acest lucru este valabil și anul acesta când Bote ne povestește cât de bine i-a fost în Maldive.

„Am mai fost în Maldive până acum, însă este pentru prima dată când mă cazez într-un resort 100% eco. Am stat într-o vilă imensă situată deasupra apei. Camera avea pereți din sticlă, astflel încât, din pat, poți admira oceanul, apusul și tot ce te înconjoară”, își amintește Cătălin Botezatu.

Cătălin Botezatu, vacanță în mijlocul oceanului Indian

Cătălin Botezatu, vacanță în mijlocul oceanului IndianVacanța a înregistrat și două premiere în viața vedetei. ”Într-o seară am luat cina pe o insulă de nisip, de doar 100 de metri, ce iese la suprafață, pentru câteva ore, doar atunci când este reflux și nivelul apei este redus. Am ajuns acolo cu o barcă și, sub cerul senin, înstelat, la lumina felinarelor, am luat cea mai spectaculoasă cină din viața mea”, povestește designerul.

Cătălin Botezatu, vacanță în mijlocul oceanului IndianApoi, a doua zi, tot cu o barcă cu viteză, a ajuns pe o insulă nelocuită, 100% virgină, unde a făcut plajă și snorkelling deasupra unuia din cele mai spectaculoase recifuri de corali. ”A fost o experiență incredibilă care mi-a consolidat și mai mult dorința de a mă implica în protejarea mediului înconjurător”, conchide Cătălin Botezatu.

Citeste si: „Cătălin Botezatu: ”Am făcut dragoste cu o studentă la medicină”

Publicat: 23 aug. 2017, 23:00 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×