Un studiu recent arată că virusul SARS COV 2 rezistă pe ţesături până la 72 de ore. Cercetătorii britanici au făcut publice rezultatele unor teste realizate pe mai multe tipuri de ţesături şi au răspuns astfel la una dintre cele mai insistente întrebări de la începutul pandemiei.
Specialiştii spun că virusul rezistă cel mai mult pe poliester, 72 de ore, şi 24 de ore pe bumbac. Vestea bună este că virusul este distrus prin spălare, chiar şi fără detergent, la o temperatură de 67 de grade.
Pentru cât timp ne protejează anticorpii după infectarea cu noul coronavirus
Potrivit studiilor, mai mulți cercetători susțin faptul că anticorpii care sunt dezvoltați de persoanele vindecate de noul coronavirus ar rezista o perioadă de câteva luni.
Majoritatea persoanelor care au trecut prin boală au un grad ridicat de anticorpi în organism, iar cercetătorii susțin faptul că aceștia
îi protejează mai mult de șase luni de zile, anticorpii având rolul de a-i proteja de reinfectare. Studiul a fost efectuat în Marea Britanie, arată
alephnews.ro.
Specialiștii au măsurat nivelurile de infecție anterioară cu noul coronavirus la mai multe persoane din Marea Britanie, dar au măsurat și timpul cât au persistat anticorpii în organism la persoanele infectate. Anticorpii din organism ar trebui să ofere, spun specialiștii, o siguranță că reinfectarea ar trebui ”să fie rară”.
„Marea majoritate a oamenilor reține anticorpi detectabili timp de cel puțin șase luni după infectarea cu coronavirus”, a spus Naomi Allen, profesor și om de știință șef la Marea Britanie Biobank, unde a fost efectuat studiul.
Oamenii de știință au aflat că perioada anticorpilor s-a dublat. După șase luni, 88% dintre pacienții monitorizați încă aveau anticorpi în organism. De asemenea, persoanele cu anticorpi încă ar putea să poarte și să răspândească virusul.
2.096 de noi cazuri în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost raportate 2.096 de cazuri noi de COVID-19, din 11.593 de teste, PCR și teste rapide. Până astăzi, 1 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
741.471 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Sursa foto: Arhiva Ciao