Cătălin Botezatu este un luptător, un om cu suflet, apreciat de cei mai mulți dintre oameni. Dar, uneori, cei mai buni ”cad”, și nu din cauze profesionale, ci medicale.
Așa i s-a întâmplat și celebrului designer Cătălin Botezatu. Cumpăna din viață care i-ar fi putut fi tragică i-a schimbat percepția și simte ”altfel” lucrurile. Așa cum mărturisește și el, a ales calea carierei, a ales să se formeze, să crească, să se dezvolte și să iubească ceea ce face. Dar a uitat de fericirea personală, de lucrurile mici care îi aduc bucurie în suflet.
„Viața mea de dincolo de reflectoare nu există, pentru că din 24 de ore, 20 de ore le muncesc. Am înțeles că nu poți să ai și una și cealaltă, adică și o viață personală, asta înseamnă și fericire, și succes. Am ales succesul, am ales cariera, sunt un carierist și atunci m-am sacrificat. Și nu de alta, dar pentru mine noțiunea de fericire rămâne o noțiune de dicționar.
Este efemeră, este trecătoare, este un lucru de moment, de stare, pe care o regăsești din când în când, te regăsești în ea din când în când. Aș fi ipocrit să spun că am fost fericit de-a lungul anilor așa linear, nu. Am avut doar momente. Chiar dacă pare că pot avea pe orice și pe oricine, nu e chiar așa. Trecând anii, devii mai selectiv, devii mai profund și atunci pretențiile cresc”, a spus Botezatu, potrivit Cancan.
„Citesc, ascult muzică în permanență, în mașină peste tot. Și atunci când îmi permit să am o vacanță mă retrag pe o insulă pustie, de obicei singur, chiar dacă pare ciudat, mă duc singur, îmi fac un playlist, de obicei cu muzică simfonică, și fac cât pot de mult scuba diving, mă regăsesc foarte bine în adâncuri”, a mai spus designerul.