Eva Pavel, prezentatoarea emisiunii „Apel la Consilier” difuzată în fiecare duminica la ora 9:30 pe Kanal D, oferă o perspectivă detaliată asupra costurilor pe care românii le suportă atunci când apelează la servicii medicale în străinătate. Emisiunea abordează cazuri medicale complexe și aduce în atenția publicului soluții oferite de spitale internaționale de renume.
„Medicina în străinătate se aplică personalizat, iar costurile variază în funcție de diagnosticul pacientului, tratamentul necesar și protocolul de investigare specific fiecărui caz,” explică Eva Pavel. Costurile pot diferi semnificativ de la o țară la alta. De exemplu, consultațiile în Turcia au prețuri similare cu cele din clinicile private din România, în timp ce în Elveția, costul unei consultații poate ajunge până la 1000 de euro. În Europa, consultațiile medicale pot varia între 450 și 600 de euro în țări precum Austria sau Italia, iar în Grecia, o consultație costă în jur de 150 de euro.
Eva Pavel subliniază faptul că românii nu mai sunt descurajați de costurile serviciilor medicale internaționale, observând că acestea sunt, în multe cazuri, similare cu cele din România. De asemenea, unele investigații sunt chiar mai accesibile în străinătate, iar rezultatele sunt comunicate pacienților cu rapiditate.
Românii aleg să se trateze în străinătate nu doar pentru costuri competitive, ci și pentru a beneficia de excelență medicală, tratamente de ultimă generație și tehnologie avansată. Complexitatea afecțiunilor și așteptările ridicate de la serviciile medicale sunt, de asemenea, motive esențiale pentru care mulți pacienți iau decizia de a pleca în afara țării pentru tratament.
Eva Pavel este cunoscută pentru dedicarea sa în a sprijini pacienții români în căutarea celor mai bune soluții medicale internaționale. Deși nu și-a dorit inițial o carieră la nivel internațional, aceasta a venit ca o recompensă pentru munca și devotamentul ei. Pe lângă activitatea sa profesională intensă, Eva este o persoană cu pasiuni diverse – iubitoare de mare, muzică și dans, valori care îi oferă echilibru și bucurie în viața de zi cu zi.
Cu o abordare plină de compasiune și o credință profundă în Dumnezeu, Eva Pavel își dedică timpul și energia pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijinul ei, fiind cunoscută în spitalele internaționale ca o femeie puternică și ambițioasă, care luptă pentru drepturile pacienților români.