Casa regală din Japonia! Fanatism și discreție dusă la extrem: „El a venit negru și furios, dărămând totul în jur, și-a văzut-o pe ea. A luat-o pe sus si…”

El a venit negru și furios, dărămând totul în jur, și-a văzut-o pe ea. Luminoasă, frumoasă, adorată. El a luat-o pe sus și avea s-o facă să posteze multe #metoo-uri pe Facebook, ulterior. El era Zeul Furtunii, Susanoo, iar ea Zeița Soarelui, Amaterasu. Și din această împreunare nefirească s-ar fi născut, zice legenda șintoismului, Jimmu, primul împărat al Japoniei. Și nu e poveste, pentru că în secolul XX această desfășurare a faptelor încă era predată la orele de istorie ca și când valoarea ei științifică ar fi de necontestat. Una dintre cele mai ciudate țări din lume nu putea avea decât una dintre cele mai ciudate monarhii. Povestea ei nu putea începe decât șocant și probabil va continua aproximativ la fel, mai jos.

Cea mai veche monarhie ereditară, amenințată de lipsa de cromozomi Y

Conform textelor istorice, Jimmu chiar a existat și s-ar fi ridicat pe tron la 660 î.e.n. De atunci, 2700 de ani la rând, linia ereditară a monarhiei japoneze nu a fost întreruptă, fapt aproape incredibil și care ne face să înțelegem de ce împăratul este o figură demiurgică în Japonia mai mult decât în oricare altă țară. Actualmente, pe tron stau mândri împăratul Akihito (al 125-lea din istorie) și împărăteasa Michiko. La 83 de ani, Akihito se simte cam rău și cam sătul de-atâta regalitate și-a cerut voie să abdice în liniște și să predea tronul fiului lui cel mare, Naruhito.

Doar că legea nu permite abdicarea regelui, în Japonia. ”Hai, vă rog, chiar mi-e rău!”, a insistat Akihito, iar faptul că peste cuvântul regelui nu prea se trece chiar și când acesta vrea să abdice a determinat parlamentul să permită această singură excepție; astfel, Akihito va abdica în plină glorie în decembrie 2018. Apoi va veni Naruhito, care nu are copii de sex masculin, ceea ce pune o tradiție de 2700 de ani în pericol, pentru că linia ereditară cu care japonezii se mândresc când merg în vizită la vecinii mai săraci ar putea fi întreruptă, în viitorul apropiat.

Fanatismul monarhic, o caracteristică sinistră a japonezilor

Nivelul de adorație la care ajunge populația Japoniei față de rege a fost demonstrat perfect în îngrozitorii ani ai celui de-al doilea război mondial, când ”armata imperială” japoneză s-a caracterizat nu doar prin devotament nebun și acte sinucigașe în numele cauzei (piloții kamikaze, niște teroriști avant la lettre, sunt doar un mic aspect al fenomenului), ci și printr-o nemaivăzută barbarie și-o cumplită cruzime îndreptate împotriva inamicilor. Soldații japonezi mutilau și violau femei și copii, nu cruțau nici un prizonier, iar celelalte populații sau rase erau privite scurt ca ”viermi” de către populația îndoctrinată timp de generații cu povești despre superioritatea morală și chiar fizică a japonezilor față de orice alt popor. Tot acest fanatism revoluționa în jurul cultului pentru împărat.

Politicienii, partidele sau parlamentul au avut mereu un rol mai degrabă minor într-o țară unde armata se supune direct împăratului și își asumă deseori, cu pistoalele și săbiile în dinți, rolul de educatori ai națiunii. De altfel, istoria Japoniei e presărată cu nenumărate lovituri de stat în care Armata Împăratului nu doar că a înlăturat politicienii aflați la putere, ci în cele mai multe cazuri i-a și ucis, ca să fie sigură că nu mai candidează iar.

Hotărât lucru, japonezii au făcut mult rău în timpul războiului de-al doilea. Dar atunci era pur și simplu imposibil de luptat cu ei pe principii firești, pentru că eliminau orice fel de compasiune sau decență față de dușmani din regulile războiului, făcând din el o încleștare sălbatică și fără principii. De aceea, privind înapoi, decizia americanilor de a le da cu două bombe atomice poate părea criminală, dar mulți cred că era singura soluție pentru a încheia un război pe care japonezii l-ar fi putut duce și până-n ziua de azi.

De altfel, atunci când Împăratul Hirohito a citit deja faimosul text de predare în direct la radio, la câteva zile după explozia de la Nagasaki, reacțiile au variat de la șoc la simpla neacceptare a ordinului. Pentru că cuvântul ”predare” nu era în vocabularul lor și nici nu-și imaginau că așa ceva ar putea fi posibil, foarte mulți soldați au preferat să se sinucidă, conform codului de onoare al samurailor. Imediat după infamul discurs, o mulțime imensă s-a adunat în fața Palatului Regal și toți plângeau, dar sunetul plânsului general era din când în când curmat de focuri de armă rezultate de la soldații care se sinucideau.

Familia regală azi, un subiect tabu

După marea înfrângere din război, fanatismul japonez s-a mai potolit și regele a retrogradat de la statutul de personaj divin la acela de simbol al statului, după ce el însuși a fost silit de americani să-și asume ”natura omenească” în mod public. De menționat însă și că, în tradiția excepționalei mândrii nipone, atât împăratul Hirohito cât și cel actual, Akihito, au refuzat să-și ceară scuze pentru atrocitățile comise de țara lor în război, în ciuda unei uriașe presiuni internaționale în acest sens. Chiar și astăzi, familia regală a Japoniei este mai presus de critici și nu e nici măcar subiect de presă, nu doar din respect, ci și de frica de naționaliștii înrăiți care încă îl privesc pe împărat ca pe un zeu și sunt gata să moară pentru onoarea acestuia.

E drept, oamenii tineri sunt tot mai puțin interesați de soarta și rolul împăratului, cu atât mai mult cu cât viața privată a membrilor familiei regale este un subiect tabu în Japonia. La fel de tabu este considerat și ca membrii familiei regale să se dedea unor activiăți considerate triviale sau chiar vulgare, cum ar fi mersul pe bicicletă sau mâncatul de înghețată în parc, de pildă. În Japonia, o societate încă profund tradiționalistă, așa ceva ar fi de neacceptat și ar face ca Împăratul să-și piardă aura de descendent al zeilor.

Fastuoasa casă a împăratului și blasfemia la care s-a dedat actualul

Tronul Crizantemelor, așa cum este cunoscută reședința familiei regale japoneze, este considerat și astăzi una dintre cele mai scumpe proprietăți de pe planetă. Palatul regal din Kyoto este compus din mai multe clădiri superbe presărate de-a lungul unui impresionant parc natural, cu peste 3600 de specii de animale și insecte care își duc viața acolo. Toată șandramaua poate fi vizitată gratuit, în tururi atent organizate de câte 75 de minute.

Cât despre împărat și ceilalți membrii ai familiei regale, viețile acestora sunt puțin cunoscute din motive pe care vi le-am înșirat mai sus. Totuși, Akihito a fost primul împărat din străvechea istorie a monarhiei japoneze care s-a căsătorit cu o femeie de rând,  Michiko Shoda, pe care a întâlnit-o pe un teren de tenis.

El a fost rapid urmat de fiul lui și viitorul rege, Naruhito, care s-a însurat cu fosta diplomată Masako Owada. Într-atât de mare sunt secretomania și discreția casei regale a Japoniei încât sunt cunoscute doar două cazuri în care Împăratul (care conform vechii tradiții nici nu trebuie să fie văzut de supuși) s-a adresat direct națiunii, prin intermediul presei. Primul a fost discursul despre care v-am povestit al lui Hirohito (era prima oară când japonezii auzeau vocea Împăratului), iar a doua oară a fost cu ocazia discursului lui Akihito de după cutremurul și tragedia de la Fukushima din 2011. Acestea fiind zise, să vă ferească Dumnezeu (tatăl împăratului, cum ar veni) să intrați în război împotriva japonezilor. Recent i-a vizitat și Donald Trump și până și el a fost extrem de politicos cu ei, deci vă dați seama…