Cum arată casa de 120 milioane $ a lui Bill Gates! Are avion, colectie de masini si plaja privata

Publicat: 22 iul. 2017, 16:05 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

Casa lui Bill Gates! Născut pe 28 octombrie 1955, la Seattle, într-o familie prin ale cărei vene curge sânge englezo-germano-irlandezo-scoțian, Bill Gates a fost pasionat încă de mic de computere și sisteme de programare.

Tatăl lui, William H. Gates, de profesie avocat, și-ar fi dorit ca fiul său să urmeze o carieră juridică, însă abilitățile tehnice ale lui Bill, pe care și le-a dovedit încă de timpuriu, l-au convins pe tată că fiul său trebuie să își urmeze propria cale în viață. Gates a absolvit Liceul Lakeside în 1973 cu punctaj aproape maxim (1590 din 1600).

După terminarea liceului, Gates s-a încris la Harvard, dar a renunțat la studii în anul al doilea pentru a se dedica în totalitate pasiunii sale. Părinții n-au fost dezamăgiți că fiul lor, pe care și-l doreau jurist, a renunțat la studii. L-au sprijnit și i-au respectat decizia.

Casa lui Bill Gates – cum a facut primii bani

casa lui bill gatesBill avea visuri mult mai mari decât obținerea unei diplome universitare. El voia să schimbe lumea, și a schimbat-o. Compania Microsoft a înființat-o în 1977, împreună cu Paul Allen, prietenul său din liceu.

Bill Gates a devenit o celebritate încă din anii ’80, când împreună cu Paul Allen a declanșat revoluția computerelor personale. În perioada petrecută la Harvard, Gates l-a cunoscut pe Steve Ballmer, pe care îl va aduce la Microsoft și îl va promova pe poziția de CEO.

casa lui bill gatesBill Gates a devenit miliardar la vârsta de 31 ani. Zece ani mai târziu a devenit cel mai bogat om din lume. Averea lui se ridică la peste 80 de miliarde de dolari.
Bill Gates, soția sa, Melinda, și cei trei copii ai lor (Jennifer Katharine, Rory John și Phoebe Adele) locuiesc într-o casă somptuoasă pe malul Lacului Washington.

Casa lui Bill Gates – cum se numeste

casa lui bill gatesCasa, supranumită Xanadu 2.0., e situată pe o colină împădurită, cu vedere spre lac. Are multe grădini interioare, zece bucătării, șapte dormitoate, douăzeci și patru de băi, o piscină cu sistem audio subacvatic, o sală de gimnastică, cinematograf, o blibliotecă cu cărți rare, printre care și un manuscris al lui Leonardo Da Vinci pentru care a plătit peste 30 milioane de dolari, locuințe pentru musafiri și angajați.

casa lui bill gatesDacă oaspeţii nu sunt mulţumiţi de operele de artă de pe perete, acestea pot fi înlocuite de altele în mai puţin de un minut, graţie unui sistem avansat instalat în fiecare cameră. Mai mult fiecare oaspete primește un pic, își reglează temperatura și lumina dorită și în fiecare camera în care intră temperatura și lumina va fi așa cum vrea oaspetele. Sala de recepţii este şi ea uriaşă şi poate primi până la 200 de invitaţi.

Casa lui Bill Gates – cat a costat

insula lui bill gatesGates a plătit pentru casă 2 milioane de dolari în 1988. Această casă e și un fel de oglindă a tehnologiei moderne. Peste o sută de electricieni au lucrat la sistemul tehnologic al casei, cu zeci de computere și 52 de kilometri de cabluri de fibră optică. Valoarea proprietății se ridică acum la peste 120 milioane de dolari.

yaht bill gatesBill Gates are și o impresionantă colecție de artă, diverse bijuterii pe patru roți, precum și un avion personal, aflat în top 10 cele mai mari avioane private. „Să deţii un avion este o plăcere vinovată“, a declarat miliardarul, care călătorește mult, atât de mult încât avionul personal îi este indispensabil.

masina lui bill gatesBill Gates a renunțat în 2000 la funcția de CEO al companiei Microsoft, dedicându-se fundației pe care o conduce și actelor de caritate.

Citeste si: „Oprah Winfrey, Regina Mass Media și Împărăteasa Imobiliarelor. Cum arata locuinta ei”

Publicat: 22 iul. 2017, 16:05 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă