Carmen de la Sălciua, reacţionează în conflictul cu familia lui Culiţă Sterp: „Știu prea bine cine sunt”

Publicat: 10 iun. 2024, 14:52 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Carmen de la Sălciua a reacţionat după ce în spaţiul public au apărut mai multe zvonuri legate de conflictul cu familia fostului ei soţ. Artista a făcut o declaraţie scurtă, dar cu care speră să încheie acest subiect.

Carmen de la Sălciua a fost prezentă în urmă cu doar câteva săptămâni în podcastul realizat de Mara Bănică, acolo unde a vorbit, printre altele şi de o situaţie care a rămas nerezolvată între ea şi Culiţă Sterp.

Sora artistului a avut imediat o reacţie. Geta Sterp s-a filmat pe muzica artistei, apoi a aruncat câteva săgeți, atât la adresa actualei cumnate, Daniela Iliescu, cât și a fostei.

„Zici că îi face în ciudă Danielei, ascultând-o pe Carmen”/ „Îmi pasă maxim și de una și de alta”/ „Până acum n-o suporta pe Carmen, acum îi ascultă muzica”, sunt doar câteva dintre comentariile internauţilor.

„Melodiile i le-am ascultat mereu. Ce vrei dacă îmi plac?”, a răspuns Geta.

Cum a reacţionat Carmen de la Sălciua

Carmen de la Sălciua spune că nu o interesează ce se spune despre ea, din contră, îşi trăieşte viaţa liniştită fără să aibă grija celorlalţi.

„Nu am nicio părere despre nimeni care vorbește în dosul meu și crede lucruri. Știu prea bine cine sunt. Și Dumnezeu știe cine sunt. Și pentru mine acolo e vârful”, spune artista pe o rețea de socializare.

Artista, acuzaţii dure la adresa lui Culiţă Sterp

Carmen de la Sălciua a povestit în cadrul unui interviu recent că fostul ei partener are să îi dea o sumă considerabilă din drepturile de autor ale pieselor de pe YouTube. Artista a dezvăluit că în momentul în care au decis să se separe, contul care până atunci era la comun ar fi rămas la fostul ei soţ.

Culiţă Sterp şi-ar fi însuşit canalul de YouTube, ar fi schimbat numele şi nu i-ar fi dat cântăreţei niciun ban de pe urma vizualizărilor.

„Nu am primit niciun ban! Nu am vorbit cu vreun avocat, încă, am vorbit cu echipa mea, cu cei care se ocupă de canalul meu de YouTube.

Noi când ne-am despărțit, canalul de YouTube, deși era un canal comun, a rămas la el. Așa ne-am înțeles. În momentul ăla, eu tot ce îmi doream era să ies din relația respectivă. Nu mă mai interesa și nu m-am mai gândit vreo secundă la treaba asta.

Canalul de YouTube a rămas la el, el și-a schimbat numele, lucru care nu m-a deranjat. Pe mine m-a deranjat că în continuare melodiile cu el, cu mine au rămas pe canalul lui de YouTube fără ca eu să primesc vreun ban.

Până acum eu nu i-am spus niciodată nimic, pentru că nu am mai vorbit cu Culiță de mulți ani. I-am trimis doar o notificare de la echipa mea de la YouTube ca să șteargă melodia „Jocurile de noroc”. Asta a fost toată conversația, care nu a fost, de fapt, o conversație între noi doi. A fost între părțile de YouTube.

A dat jos melodia apoi, dar piesele pe care eu le-am compus, care au făcut multe milioane de vizualizări, sunt melodii de pe urma cărora nu am câștigat niciun ban. N-am o problemă… Probabil că nu a avut el curajul să mă sune pe mine.

Măcar putea să transmită măcar echipei mele, lui Nek, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, mai ales că eu am compus acele melodii, în primul rând. Le-am compus pe toate și ele în continuare se află pe canalul lui. Mă deranjează că asta se numește plata muncitorului, știi cum e?”, a declarat Carmen de la Sălciua, conform Fanatik.ro.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 10 iun. 2024, 14:52 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×