Care sunt vedetele care vor să-și spele păcatele în Săptămâna Patimilor cu ajutorul postului

Publicat: 15 apr. 2020, 09:23 Autor: ileana.ghinea Vedete
Care sunt vedetele care vor să-și spele păcatele în Săptămâna Patimilor cu ajutorul postului

În general, creștinii care nu reușesc să țină tot postul Paștelui, aleg să nu mănânce „de dulce” în Săptămâna Patimilor.

Am promis că discutăm despre vedetele care țin post în Săptămâna Patimilor și asta facem.

Delia încearcă să nu vorbească urât

Chiar dacă nu reușește neapărat să se abțină de la mâncare, Delia încearcă să nu păcătuiască cu vorba.

Smiley ține post atunci când simte

„Da, am ținut post și țin ori de câte ori simt nevoia. Îmi aduc aminte că într-un an am ținut tot postul. M-am simți foarte bine!”, povestește artistul.

Lidia Buble, post negru sau nimic

Nu te așteptai să citești despre Lidia Buble în contextul Paștelui ortodox, așa-i? Ei bine, crede-ma! O să te uimească poveștile artistei.
„Eu sunt de religie penticostală. La noi ori este post negru, ori nu este post. Să ne înțelegem: post negru înseamnă fără apă, fără mâncare!”, declară artista.

Iuliana Marciuc, Săptămâna Patimilor ca la carte

„Ne abţinem de la orice. Merg şi la spovedanie. Am un duhovnic al meu, la Biserica «Sfântul Spiridon Cel Vechi», acolo unde l-am botezat şi pe David”, declara vedeta acum ceva timp.

Daniel Buzdugan a moștenit obiceiul postului de la bunici

„De obicei, mă abţin o săptămână, două, depinde de programul pe care îl am. Fără carne, lactate, absolut nimic «de dulce»”, povestește vedeta radio.
Daniel Buzdugan este credincios practicant. El a moștenit acest obicei de la bunici, bunici despre care vorbește cu drag întotdeauna.

Mircea Radu are o super poveste apropo de post

Mircea Radu a început să țină post atunci când a aflat povestea unui băiețel care, prin credință, s-a vindecat de cancer. Bunica lui a venit la „Din dragoste”, emisiune pe care o prezenta vedeta acum mulți ani, să-i facă o declarație de dragoste propriului nepot. Copilul căpătase o boală cu o evoluție rapidă și un deznodământ previzibil și nefericit.

Pe acel copil, bunica îl ducea frecvent la mănăstire. Într-una din zile, băiețelul i-a promis lui Dumnezeu că dacă îl scapă de boală, el se va duce în fiecare duminicã la Sfânta Liturghie, iar când va fi mare se va face preot. După patru ani de la diagnosticare, când și-a repetat analizele, copilul numai avea nimic.

„Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana „Din dragoste”, în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paștelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roșii uscate și măsline. O bunătate! Nu mi-este greu să țin postul deloc”, declara Mircea Radu.

Publicat: 15 apr. 2020, 09:23 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă