Care este numele real al lui Flick, ”Domnul Rimă”. Drama prin care a trecut celebrul DJ înainte de deveni cunoscut
Flick, Domnul Rimă este unul dintre cei mai iubiți oameni de radio din România, acesta fiind extrem de îndrăgit de public, mai ales pentru rimele sale amuzante și originale.
Numele real al lui Flick este însă Filcea Sebastian Andrei. Acesta s-a ales cu porecla încă din școala generală. ”De la Flicea, un coleg mi-a spus Flick. Flick s-a născut în clasa a doua. Toți colegii mă știau de lick în liceu, în facultate am plecat fără această poreclă, eram Andrei Sebastian. Când am intrat în lumea radioului, am văzut că DJ-ii aveau nume sonore și mi-am amintit de Flick”, povestea Flick.
Tragedia care i-a marcat viața
Succesul și fericirea de care se bucură azi Flick vin după o tragedie care i-a marcat viața: moartea mamei sale. Femeia a părăsit această lume în 2014 și, potrivit declarațiilor făcute de ”Domnul Rimă”, după acest episod dramatic, el și tatăl lui s-au apropiat mai mult.
“Mama nu mai e şi m-am apropiat, am o relaţie ok cu tata. Chiar dacă ne sunăm o dată pe săptămână, adică nu ne sunăm în fiecare zi. O dată pe săptămână mă duc acasă, dar mi se pare că lucrurile care se întâmplă în viaţă te apropie”, declara Flick în cadrul emisiunii “Star Matinal de Weekend”, în urmă cu ceva timp.
“A fost o chestie în ultima instanţă acceptată, avea o boală şi era… Nu că ne împăcasem cu ideea, dar nu e ca şi cum se întâmplă brusc şi nu ştii cum să reacţionezi. Eu eram destul de matur. Eram mai îngrijorat de reacţia fratelui meu şi de reacţia părinţilor ei care trăiau în acel moment amândoi, mama era singurul lor copil”, a mai spus acesta.
Nuntă de poveste în vara anului trecut
Flick și Denisa Hodișan au devenit soț și soție vara trecută, evenimentul desfășurându-se într-un cadru de poveste, în Creta. Cei doi îndrăgostiți i-au ales ca nași pe Daniel Buzdugan și pe soția acestuia.
„Sunt cea mai norocoasă și fericită mireasă din lume. Să te am ca soț iubit este o adevărată binecuvântare din cer! Mulțumesc! Flick Domnul Rimă pentru nunta noastră perfectă pe insulă. Pentru inelul meu perfect (la care cred că orice fată visează). Pentru cât de uimitor ai pregătit fiecare detaliu al zilei noastre perfecte. Îți mulțumesc pentru cât de special m-ai făcut să mă simt din secunda în care te-am cunoscut. Vreau să știi că a trăi cu tine este ca și cum ai trăi într-un basm. Încă de la început, am fost doar eu și tu. Acest lucru m-a făcut să realizez că este tot ce avem nevoie în această viață pentru a fi completă. Nu mai am ce să cer mai mult de la viață… Tu ești totul pentru mine. Tu ai fost tot timpul. Tu ai fost Te iubesc!”, a scris proaspăta mireasă pe pagina sa de socializare.
Sursa foto: Arhiva Ciao