Camelia Potec a născut cea de-a doua fetiță, la vârsta de 41 de ani. Totul s-a întâmplat în secret + Cine a dat-o de gol

Publicat: 27 oct. 2023, 09:12 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon, a devenit din nou mămică. Evenimentul a fost pe bună dreptate mult așteptat de sportivă și familia ei, astfel că și micuța minune și-a făcut apariția cu o săptămână mai devreme decât au preconizat medicii.

Camelia Potec a născut cea de-a doua fetiță

Camelia Potec a născut, marți, la maternitatea unui spital privat din Capitală, cel de-al doilea copil: tot o fetiță. Renumita sportivă a fost discretă în ceea ce privește nașterea fetiței sale, astfel încât, Roxana Ciuhulescu, buna ei prietenă, a fost și cea care a dat-o de gol și a confirmat nașterea.

Cu puțin timp înainte de naștere, Camelia Potec anunța pe contul ei de Instagram că și-a făcut bagajul și este pregătită să se interneze la maternitate.

Camelia Potec a născut cea de-a doua fetiță, la vârsta de 41 de ani

Ulterior, Roxana Ciuhulescu a venit și cu nouătățile și a confirmat venirea pe lume a bebelușului.

„Camelia a născut acum două zile. Este fericită!”, a confirmat Roxana Ciuhulescu, prietena Cameliei Potec, pentru Click!

Camelia Potec și-a ascuns la început sarcina de soț, pentru că era nesigură cu privire la evoluția ei

Camelia Potec a născut cea de-a doua fetiță, la vârsta de 41 de ani

O sarcină la o vârstă înaintată poate veni și cu riscuri, iar aceeași teamă a simțit-o și celebra sportivă, atunci când a aflat că este din nou însărcinată.
În primele două săptămâni de la confirmarea sarcinii, Camelia Potec a evitat să-i dea vestea cea mare soțului, deoarece nu era convinsă că lucrurile vor decurge bine.

Totul s-a întâmplat în secret

„Starea mea de sănătate a fost fără energie, iar corpul meu a cedat puțin la începutul anului. Am avut și anemie. În urma analizelor, am aflat că o să avem un bebe. Eu am aflat pe 19 februarie, de ziua mea, știam că sunt însărcinată. Dar, având analizele la pământ, nu am fost întrebată dacă este ceva mai mult (…) El a aflat de ziua lui.

A fost simplu cadoul pentru el, pe data de 3 martie. I-am dat o pereche de botoșei albi de bebeluși. A aflat de față cu toți, cu toată familia la masă. A rămas surprins: „Eu ce să fac cu ăștia?”. Asta a fost reacția lui și nu i-a venit să creadă’”, a spus Camelia Potec pentru Fanatik, în primele luni ale anului, după cum scrie demamici.ro.

Sarcina a evoluat în parametri normali

Din fericire, sarcina a evoluat în parametri normali, iar acum este fericita mămică a două fetițe.

Camelia Potec și soțul ei, Tudor Sebastian, mai au împreună o fetiță, Caelia, în vârstă de 5 ani. Faptul că a reușit să devină mamă după vârsta de 35 de ani, respectiv 40 de ani, se datorează foarte mult și stilului de viață, potrivit declarațiilor făcute de sportivă.

„Mereu m-am menţinut în formă bună, am promovat ideea de mişcare, dar acum am 8 kilograme în plus şi am 25 de săptămâni de sarcină. La 41 de ani, în octombrie, voi aduce pe lume al doilea copil”, a mai declarat ea la emisiunea lui Măruță.

Publicat: 27 oct. 2023, 09:12 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă