Calendar creștin ortodox, iulie 2020. Ce sărbători sunt în săptămâna 6 -12 iulie
Luna iulie nu este una plină de sărbători în calendarul creștin ortodox. 20 iulie, când se sărbătorește Sfântul Ilie, este cea mai importantă zi a acestei luni. Totuși, în fiecare zi, Biserica sărbătorește un anumit sfânt sau un eveniment. În săptămâna 6-12 iulie vor fi 4 zile cu cruce neagră în calendar.
3 zile cu cruce neagră în această săptămână
Conform calendarului creștin ortodox, ziua de 6 iulie îi este dedicată Sfântului Sisoe cel Mare. Acesta a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare și avea harul de a-i vindeca pe oamenii bolnavi. În plus, Sfântul Sisoe putea să învie morții și să înlăture toate duhurile rele care îi posedau pe anumiți oameni. S-a stins din viață în anul 429.
Ziua de marți este însemnată cu cruce neagră în calendar. Biserica ortodoxă o sărbătorește pe 7 iulie pe Sfânta Muceniță Chiriachi. În limba greacă, acest nume înseamnă duminică. Deși era curtată de mai mulți bărbați, aceasta a refuzat să se căsătorească, fiind hotărâtă să urmeze calea Domnului. Când împăratul Dioclețian a aflat că tânăra este creștină, a decis să o pedepsească. A suportat multe chinuri, însă un înger a vindecat-o de toate rănile. Până la urmă, Sfânta Chiriachi a fost decapitată.
Miercuri, 8 iulie, este zi de post și sunt sărbătoriți Sfinții Epictet și Astion. Aceștia sunt, de altfel, cei mai vechi martiri din România. Sfântul Epictet era preot și îi vindeca pe cei orbi, ologi sau pe cei care erau posedați de demoni. Sfântul Astion a hotărât să devină creștin după ce s-a întâlnit cu Epictet. Și acesta avea puteri tămăduitoare asupra celor aflați în suferință.
Cei doi au fost arestați, pentru că erau creștini. Au fost loviți, dar pe trupul lor nu rămâneau niciodată urme. Astfel, cei doi sfinți au fost decapitați, pe data de 8 iulie. Și joi este cruce neagră în calendar. Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe 9 iulie pe Sfântul Pangratie. Acesta a fost botezat după Înălțare, iar Sfântul Petru l-a numit episcop al Tavromeniei.
9 iulie este și ziua în care are loc Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț. Sfântul Sinod a aprobat această sărbătoare începând din anul 2018.
Ce sfinți sunt sărbătoriți la finalul săptămânii
Vineri, pe 10 iulie, în calendar sunt trecuți Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei. După ce au recunoscut că sunt credincioși, Sfinții au trecut prin chinuri groaznice. Li s-au tăiat mâinile și picioarele și au fost aruncați în foc. Oasele lor au fost aruncate în râul Lices, însă oamenii credincioși le-au luat de acolo și le-au pus într-o biserică.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Eufimia, cea care a trăit pe vremea împăratului Dioclețian. Aceasta și-a mărturisit credința în Iisus Hristos și a fost ucisă. Pe data de 11 iulie s-a petrecut o minune la mormântul ei. I s-au pus pe piept două cărți: una despre Hristos și alta scrisă de eretici. După câteva zile, când s-a mers din nou la mormântul ei, s-a descoperit că pe pieptul Sfintei Eufimia mai era doar cartea de dreapta credință. Cea a ereticilor ajunsese la picioarele acesteia.
Duminică, pe 12 iulie, în calendarul creștin ortodox sunt trecute ca sărbători Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița, Sfânta Veronica, Sfântul Paisie Aghioritul și Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie. Icoana Maicii Domnului Prodromița este făcătoare de minuni și se află în Schitul românesc Prodromu, aflat în Muntele Athos.