Universitatea București este una dintre Universitățile de top din România, iar dovadă stă numărul mare de studenți care se înscriu în fiecare an la cursurile acestei insituții. UB are 19 facultăți, iar la cea mai căutată dintre ele s-au bătut nu mai puțin de 20 de tineri pe un singur loc.
Dacă până acum, cei care își doreau să studieze la Universitatea București erau nevoiți să treacă prin emoțiile examenului de admitere, anul acesta, totul va fi mult mai ușor. Din cauza pandemiei de coronavirus, s-au produs unele schimbări în ceea ce privește modul în care tinerii pot intra la una dintre cele 19 facultăți ale Universității București.
Astfel, la majoritatea facultăților se va putea intra fără examen. Tinerii care vor să devină studenți la această Universitate vor trece printr-un proces online de preînscriere, înscriere și admitere. Singura facultate unde examenul de admitere se va da în continuare va fi Facultatea de Drept.
Absolvenții de liceu care vor să se înscrie la Facultatea de Administrație și Afaceri, Facultatea de Chimie, Facultatea i de Fizică, Facultatea de Geologie și Geofizică, Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine sau la Facultatea de Psihologie și Științele Educației pot face acest lucru doar pe baza mediei de la Bacalaureat.
Tinerii care vor să studieze la Facultatea de Biologie, Facultatea de Filosofie, Facultatea de Geografie, Facultatea de Istorie, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, precum și la Facultatea de Științe Politice trebuie să aibă și un eseu motivațional, pe lângă media de la BAC.
Sunt și câteva facultăți la care tinerii vor putea intra cu ajutorul unui sistem mixt. Astfel, 40% va conta eseul motivațional, 20% media obținută la Examenul de Bacalaureat, 20% nota de la limba și literatura română de la BAC și 20% media obținută în liceu la prima limbă străină studiată. Pe această listă de admitere cu o formulă mixtă se află: Facultatea de Administrație și Afaceri, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Teologie Baptistă, precum și Facultatea de Teologie Romano-Catolică.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă se va intra doar pe baza unui interviu motivațional. Tinerii pot depune online actele de înscriere la oricare facultate. De asemenea, taxa de înscriere se poate achita tot în sistemul online.
Facultatea de Matematică și Informatică a fost pe primul loc în topul preferințelor tinerilor care au decis anul trecut să se înscrie la Universitatea București. Aproape 20 de absolvenți de liceu s-au luptat pentru un loc la buget în cadrul acestei facultăți. Specializarea ”Tehnologia Informaţiilor” a avut 1.500 de candidați pe 75 de locuri.
Locul doi în topul preferințelor a fost ocupat de Facultatea de Administrație și Afaceri. Aici au fost 8 candidați pe un loc. De departe, cel mai mare număr de tineri înscriși a fost înregistrat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, 3.200. Fiind mai multe locuri disponibile la buget, au fost doar 7 candidați pe un loc.
Facultatea de Drept şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială au fost la egalitate, cu câte 5 candidați pe un loc la buget. Anul acesta, Universitatea București pune la dispoziția tinerilor peste 19.000 de locuri. Dintre acestea, peste 10.700 sunt la studiile de licență, iar peste 8.400 la master.