Bucătărașul Lulu, pe numele său real, Ionuţ Varodi, a răbufnit în cadrul unui interviu recent la adresa Mirelei Retegan, fondatoarea Găştii Zurli. De altfel, el a fost singurul care a decis să facă declaraţii despre lucrurile care s-au întâmplat în echipă şi a dezvăluit totodată ce l-a determinat să îşi dea demisia.
În luna martie, Gașca Zurli a rămas fără trei membri după ce Vero Căliman (Fetița Zurli), Ionuț Varodi („bucătărașul Lulu) și Răzvan Marina („Truli) și-au anunțat retragerea. Pentru mulţi, această veste a venit ca un şoc, iar oamenii au încercat să afle ce s-a întâmplat, de fapt.
Ionuţ Varodi a încercat la început să nu facă foarte multe declaraţii pe tema acestui subiect, însă dezvăluirile Mirelei Retegan l-au determinat să spună şi partea lui de adevăr. Invitat în emisiunea lui Mihai Ghiță, bărbatul a explicat că a fost deranjat de faptul că fosta lui şefă a adoptat atitudinea de victimă, după cele trei demisii consecutive. Actorul mai spune că a stat o lună în preaviz, pentru a-i oferi timp să anunţe publicul şi să găsească noi membrii.
„Final de ianuarie. Depun demisia. O lună de preaviz. A lot of time pentru orice. Ca să pregătești publicul, ca să anunți ceva, ca să faci orice ai în intenție. Nu poți să plângi la TV, radio, podcast și să spui că ești abandonată și că așa am ales noi să facem.
Nu poți, pentru că te vede Dumnezeu, pe care îl urmărești peste tot pe unde mergi sau karma, sau legea atracției, numește-o cum vrei. Se întoarce într-o zi. În ultimele luni, atmosfera de la fostul meu loc de muncă a început să se degradeze. Totul din cauza ei, încât am ajuns în punctul în care singura soluție a fost demisia”, spunea Ionuț Varodi, în momentul în care și-a anunțat demisia.
Actorul a mai spus că a semnat demisia în acelați timp cu ceilalți doi colegi, Vero Căliman (fetița Zurli) și Răzvan Marina (Truli).
„Prima dată când am călcat în Zurli aveam 15 ani. Prima dată m-am gândit că eu nu aș vrea să fiu pe scenă fără colegii mei. Ne-am semnat demisiile împreună și am plecat împreună”, a mai spus el.
Ionuț Varodi a descris și atmosfera ultimelor luni la fostul loc de muncă: „Da, există vacanțe, există și viață după muncă. M-am întors din vacanță într-o atmosferă complet neprietenoasă, dar totuși am mers înainte, am început turneul cu filmul, am început să ne împărțim pe orașe, mergeam câte trei și singurul oraș în care nu am fost era Arad. Am reușit să îmi iau niște zile libere, am urcat în primul tren și am mers la premiera evenimentului, am cumpărat bilete pentru mine și toată familia mea și am fost prezent în Arad„.
Sursă foto: social media