Ştirea că Brigitte Năstase şi Ilie Năstase divorţează a fost publicată în exclusivitate de CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România.
Brigitte Sfat a primit un super buchet de flori! Informaţia divortului a atras atenţia tuturor site-urilor şi televiziunilor, nu numai celor specializate în monden. După ce Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România, a oferit în exclusivitate imagini cu Ilie Năstase în ziua în care Brigitte a deschis procesul de divorţ la Judecătoria Sectorului 1 (VEZI AICI IMAGINILE), astăzi Ciao.ro a pregătit o mega-exclusivitate.
Brigitte Năstase a primit flori, aşa cum puteţi observa în imaginile pe care le publicăm în exclusivitate, în ziua în care a deschis procesul de divorţ de Ilie Năstase. Florile o aşteptau la magazinul pe care Brigitte îl deţine în Promenada, semn că cineva a vrut să îi facă o surpriză în această zi grea pentru ea.
Cine ştie, nu e exclus ca florile să fi fost chiar de la Ilie Năstase pentru a o îmbuna… Mai ales că Brigitte a mai fost o dată pe punctul de a divorţa de Ilie, dar fostul mare tenismen român a făcut-o să se răzgândească în ultimul moment.
Ilie Năstase a părut foarte supărat în ziua în care Brigitte i-a intentat proces de divorţ. Fostul mare tenismen a fost la baza de la Voinţa, acolo unde deţine Academia de tenis ce îi poartă numele, apoi a mers la Stejarii Country Club.
De altfel, întrebat de noi despre acţiunea de divorţ intentată de soţia lui, Ilie Năstase a răspuns iritat. „Cine a depus divorţ? Pentru prostii de astea mă sunaţi la ora asta?”, a răspuns Ilie Năstase.
În ultima perioadă, Brigitte şi Ilie Năstase au trecut prin mai multe despărţiri şi împăcări. Totul a început după ce Brigitte a aflat că Ilie Năstase a înşelat-o cu Cici, soţia marelui tenismen având şi o confruntare faţă în faţă cu amanta marelui tenismen, aruncându-i cuvinte grele atunci acesteia.
În decembrie anul trecut, Brigitte şi Ilie Năstase au mers la notar pentru a divorţa, însă fostul mare tenismen a reuşit să o convingă pe aceasta să renunţe la despărţire. „Eu am fost pe punctul de a pleca din această relaţie şi el a fost cel care m-a rugat să nu fac lucrul ăsta.
Am fost în faţa notarului cu el, ca să semnăm separarea. Acolo, cu ştreangul de gât, el a spus că ‘trebuia să te respect mai mult. Mi-am dat seama că pe tine te iubesc şi că nu te-am apreciat la adevărata ta valoare”, declara Brigitte.
„Dacă el mai ţine capul sus şi crede că el este Ilie care în ‘72 a câştigat… Nu, între noi este o relaţie om – om. Tot respectul pentru cariera lui în tenis, însă eu îl văd ca pe un bărbat şi nu pot să trăiesc cu campionul. Eu nu trăiesc cu o statuie, ci cu omul Ilie Năstase.
Cu omul care trebuie să mă respecte. Respectul cere respect, bineînţeles. Aşa că încercăm să facem ceva, dacă putem… S-au dus vremurile alea în care eu munceam şi el mergea la femei”, mai spunea ea. În cele din urmă, Ilie a îmbunat-o, iar Brigitte a renunţat temporar la ideea divorţului. Pentru o scurtă perioadă, întrucât acum i-a deschis proces de divorţ lui Ilie la tribunal.
Brigitte a făcut câteva precizări pe Facebook legate de acţiunea de divorţ, ştergând ulterior postul respectiv. În acel mesaj transmis, ea vorbea despre împărţirea averii pe care ea şi Ilie Năstase o au. „Deoarece presa a aflat despre acţiunea mea de divorţ depusă ieri, doresc să lămuresc anumite supoziţii ale acesteia, prin faptul că un război pentru avere nu va exista, deoarece căsătoria noastră s-a facut prin convenţia matrimonială de bunuri proprii, semnând împreună şi de comun acord, în timpul perioadei căsătoriei o Conventie Matrimonială.
Totodată doresc să specific că am ales să mă îndrept înspre tribunal şi nu am mers la un birou notarial deoarece Ilie a refuzat în data de 14 noiembrie 2017 să semneze divorţul nostru în faţa notarului, (acţiune pe care o înaintasem împreună în data de 12 octombrie 2017)”, a scris Brigitte Năstase pe Facebook.