Brigitte Pastramă a vrut să se sinucidă. Cine a salvat-o: „În starea aia de letargie eu am auzit…”
Brigitte Pastramă a vorbit în cadrul unui interviu recent despre cea mai grea situaţie din viaţa ei. Bruneta a recunoscut că la un moment dat a vrut să îşi pună capăt zilelor din cauza problemelor cu care se confrunta şi pe care nu credea că le poate rezolva. Soţia lui Florin Pastramă a dezvăluit cine a salvat-o și ce cuvinte i-au schimbat drumul în viaţă.
Pe când avea doar 26 de ani, Brigitte Pastramă a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare din cauza unor probleme pe care le-a avut cu afacerea fostului soţ. Disperată, bruneta ajunsese la capătul puterilor şi a vrut să se sinucidă. În ultima clipă a fost salvată din fericire.
Brigitte Pastramă: „Atunci am simțit un sentiment de fericire”
Invitată în emisiunea Xtra Night Show de la Antena Stars, bruneta a dezvăluit că în viitorul apropiat va lansa o carte în care îşi va spune povestea. De asemenea, va vorbi şi despre momentul în care a vrut să îşi pună capăt zilelor, în detaliu.
„Am povestit în cartea pe care am scris-o, cărticica, este o carte-mărturie, cum l-am întâlnit eu pe Dumnezeu și cum nu am ascultat eu întotdeauna de ce m-a îndemnat să fac, și greșelile pe care le-am făcut, apoi cum m-am aflat pe marginea unei prăpastii în momentul în care am decis să îmi predau viața în mâna lui Dumnezeu, când l-am primit pe Isus în inima mea. (…)
Transformarea a venit foarte încet pentru că eu sunt o persoană rebelă. (…) Pur și simplu în momentul când eu nu am mai respirat foarte mult timp am auzit în gândul meu că cineva mi-a spus: „Te iubesc, încrede-te în mâna mea, eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, eu voi avea grijă de tine. Încrede-te în mâna mea și eu o să am grijă de tine”.
Atunci am simțit un sentiment de fericire. Am simțit când am fost închisă. (…) Eu am fost închisă și nu am avut medicament cu care să mă omor și pur și simplu mi-am luat respirația și mi-am pus trei perne și nu am mai respirat. Am stat 10 minute și am ajuns într-o stare de letargie. Și în starea aia de letargie eu am auzit cuvintele alea. Am simțit că ceva respira în mine și nu mă lăsa… a fost foarte complicat”, a povestit Brigitte Pastramă, în cadrul emisiunii de la Antena Stars.
Cum a ajuns bruneta în închisoare
Cu timp în urmă, în cadrul emisiunii În oglindă, bruneta a povestit cum a ajuns în spatele gratiilor. Problemele au început după ce primul ei soţ, Octavian Sfat, s-a stins din viaţă.
„Managerii care se ocupau de acele locuri nu au acceptat să aibă o șefă femeie. Primul lucru a plecat un manager, la trei săptămâni, pentru că el nu a acceptat să primească indicații de la o femeie.
Managerul de la celălalt club mi-a furat un miliard și m-a băgat pe mine la pușcărie, pentru recuperare de bani. După ce a furat un miliard, m-a băgat pe mine la pușcărie, adică eu am devenit infractoarea, după ce am fost furată, dar banii nu i-am recuperat”, a povestit femeia de afaceri în emisiunea de la Kanal D2.
Sursă foto: social media