Bilanț negru în România: s-a ajuns la 141 de decese din cauza coronavirusului

Publicat: 04 apr. 2020, 13:13 Autor: Andreea Voicu News

Potrivit autorităților, bilanțul deceselor din România a crescut din cauza coronavirusului. Astfel, până acum, am ajuns la un bilanț de 141 de persoane decedate din cauza virusului.

”Deces 134

Femeie, 66 ani care a fost dializată într-o clinică din București. Persoana a fost găsită decedată în casă în data de 03.04.2020.
Pacienta a fost confirmată cu COVID 19 în data de 02.04.2020.

Deces 135

Bărbat, 34 ani din jud. Mureș.
Persoana cunoscută cu Sindrom Pradder Willi a fost internată în data de 26.03.2020 pentru febra, tuse, dispnee în secția de ATI a SCJU Tg. Mureș. Testarea pentru gripă a avut rezultat negativ, în data de 03.04.2020 se confirmă COVID 19.
Avea condiții medicale pre-existente: obezitate, boală cardiovasculara, boală pulmonară.
Data decesului: 27/03/2020.

Deces 136

Bărbat, 59 ani din jud. Mehedinți.
Internat în SCBIT “Victor Babeș” București, prin transfer de la SCU Drobeta-Turnu Severin, pe data de 29/03/2020, confirmat în INCDMM CANTACUZINO pe data de 27/03/2020.

Data decesului: 03/04/2020

–Insuficiență respiratorie protezată mecanic, ARDS, sd de citoliza hepatica, DZ in observatie, injurie renala acuta, obezitate morbidă.

Deces 137

Femeie, 82 ani din jud. Galați.
Persoană internată într-o instituție de îngrijire persoane vârstnice, confirmată în laboratorul Spitalului Galați pe data de 03/04/2020. În aceeași instituție s-au confirmat și alte cazuri COVID 19.
Data decesului: 03/04/2020.

Deces 138
Bărbat, 79 ani din jud. Cluj.
Persoana aflată la domiciliu decedează în drum spre spital în ambulanță.
Avea condiții medicale pre-existente: ramolisment cerebral, dementa mixtă, DZ, infart miocardic cicatriceal, boală cardiovasculară, boală pulmonară.
Contact cu ginerele- sofer transport local de persoane, confirmat pe data de 03/04/2020.

Data decesului: 03/04/2020.

Deces 139
Femeie, 59 ani din jud. Timiș.
Persoana decedează în ambulanță în timpul transferului de la secția de ortopedie a SJU Timișoara la SCBI V. Babeș – Timișoara.
Confirmat pe data de 03/04/2020.
Data decesului: 03/04/2020.

Deces 140
Femeie, 59 ani din București.
Persoana din focarul clinicii care realizează proceduri de hemodializă.
Confirmată pe data de 27/03/2020.
Data decesului: 29/03/2020

Deces 141

Barbat, 59 ani din jud. Arad,
Persoana internată în secția BI Adulți a SCJU Arad cu diagnosticul Bronhopneumopatie, HTA, Infecție COVID-19.
Confirmat pe data de 03/04/2020.
Data decesului: 02/04/2020”, transmit autoritățile.

Conform buletinului de presă transmis de Grupul de Comunicare Strategică, în România sunt până în acest moment 3393 de persoane infectate cu coronavirus și 141 de persoane decedate.

Ce transmite Grupul de Comunicare Strategică astăzi, 4 aprilie 2020, ora 13

Totodată, până acum, 141 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 430 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 119 pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 36.092 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 893 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.164 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 317 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 152 în Italia, 15 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 26 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Publicat: 04 apr. 2020, 13:13 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă