Bilanț coronavirus România. 307 cazuri noi de infectare și 39 de decese în ultimele 24 de ore

Publicat: 27 May. 2021, 13:16 Arhiva

Bilanț coronavirus România, 27 mai 2021. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 307 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus și 39 de noi decese. La ATI sunt internați 485 de pacienți.

Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.840 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.036.646 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 110 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Bilanț coronavirus România. 39 de noi decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 30.131 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.05.2021 (10:00) – 27.05.2021 (10:00) au fost raportate 39 de decese (21 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Bilanț coronavirus România. 485 de pacienți sunt la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.841. Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.837.772 de teste RT-PCR și 1.134.709 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.816 teste RT-PCR (11.325 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.491 la cerere) și 10.334 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 8.304 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.147 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.101 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 82 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 659 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 mai, 943 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 277.050 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Sursă info: GCS

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 27 May. 2021, 13:16 Arhiva
Pe aceeași temă