Bilanț coronavirus România. 2419 de cazuri noi și 52 de decese în ultimele 24 de ore

Publicat: 21 feb. 2021, 13:37 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Bilanț coronavirus România, 21 februarie 2021. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2419 cazuri noi de infectare și 52 de decese. La ATI sunt internați

Până astăzi, 21 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 779.695 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 724.333 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.419 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 628 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Bilanț coronavirus România. 52 de decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 19.847 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.02.2021 (10:00) – 21.02.2021 (10:00) au fost raportate 52 de decese (23 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Maramureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

Bilanț coronavirus România. 968 de pacienți internați la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.182. Dintre acestea, 968 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.874.883 de teste RT-PCR și 249.466 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.962 de teste RT-PCR (7.063 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.899 la cerere) și 3.683 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.251 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.317 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.346 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 136 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.720 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 februarie, 6.787 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.448.650 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care sunt cercetate 2 persoane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Aproape 9000 de români s-au infectat în străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 8.945 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.438 în Italia, 2.354 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 151 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Sursă foto: Pixabay

Sursă info: GCS

Publicat: 21 feb. 2021, 13:37 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă