Bilanț coronavirus România. 165 noi cazuri de îmbolnăvire
Bilanț coronavirus România, 27 mai 2020. Sunt în total 18594 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus. Peste 12.000 de persoane s-au vindecat. Bilanțul deceselor urcă la 1219.
Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.594 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.162 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 1219 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Bilanț coronavirus România, 27 mai. 198 de persoane internate la ATI
La ATI, în acest moment, sunt internați 198 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.935 de persoane. Alte 82.655 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 397.563 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 402 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.093 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 142.400 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 26 mai a.c., 61 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.