Bianca Brad, declarații despre moartea fetiței sale: „Acea durere…”

22 11. 2022, 12:36

Bianca Brad, declarații despre moartea fetiței sale. Bianca Brad a reușit să treacă peste boala gravă cu care s-a luptat. Actrița a oferit și declarații despre moartea fetiței sale.

Bianca Brad a mărturisit că s-a ridicat de fiecare dată când a „clacat”, totul pentru că atunci când a trecut prin momente grele și-a permis să înfrunte durerea și să sufere.

Actrița a ținut să precizeze că a învățat după moarte fetiței ei că nu este bine să țină durerea în suflet, pentru că aceasta poate duce la diferite boli. Bianca Brad a cunoscut puterea rugăciunii și a reușit să treacă peste toate.

„Am avut mai multe încercări, dar am reușit, nu prea ai de ales, adică ori clachezi, ori te ridici. Eu am și clacat, dar am căzut, m-am ridicat (…) Am căpătat exercițiu. În primul rând, mi-am permis să sufăr, să jelesc, să înfrunt durerea, să o trăiesc, ca să o consum, pentru că am învățat atunci, după ce mi-a murit fetița, că este foarte important să nu ții durerea în tine, pentru că și acea durere pe care o ții în tine poate duce la declanșarea a tot felul de boli, dar nici eu nu știu exact cum am reușit. Pur și simplu ziceam că mai rezist încă puțin, încă puțin, după aceea am cunoscut puterea rugăciunii”, a mărturisit Bianca Brad, pentru Antena Stars.

Bianca Brad a fost diagnosticată cu cancer la sân

Frumoasa vedetă a dezvăluit abia acum faptul că în urmă cu șase ani a fost diagnosticată cu cancer la sân. Doar prietena ei apropiată a știut despre acest secret dureros. Nici măcar mama ei, ființa care i-a dat viață, pentru că și-a dorit să o protejeze.

În anul 2015, în urmă cu 6 ani, am fost diagnosticată cu cancer la sân! A fost un șoc foarte mare pentru mine, inițial am vrut să fac tratamentul convențional dar în urma unei întâmplări m-am răzgândit și am mers și încercat cu medicină alternativă.
Nu îndemn pe nimeni să facă ce am făcut eu, nu este imaginația mea, am făcut biopsie, în sală este medicul care m-a operat, am dosare cu RMN-uri și CT-uri”, a povestit Bianca Brad în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV.

Vedeta a fost surprinsă la un eveniment pe tema prevenirii cancerului la sân și a găsit momentul oportun să vorbească despre asta.

Dramele și suferințele se țin lanț de ea

Timp de 6 ani de zile nu i-am spus mamei mele că am cancer la sân pentru că am vrut să o protejez. Mama mea a aflat azi (n.r.: ieri), înainte să vin aici. Toate s-au așezat. În 2015, după ce am primit diagnosticul, am fost trimisă la Cluj să fac biopsia la ambii sâni. Și a doua zi am venit direct în această locație unde suntem acum, pentru a face poze pentru o copertă. Eram super bandajată, cu junghiuri și cu dureri, nimeni nu a știut nimic.

Șase ani de zile am fost pe terapii. Am trecut prin perfuzii peste perfuzii, milioane de bani, milioane de suplimente, totul făcut în tăcere, am fost singură. De câte ori am crezut că nu mai pot, m-am rugat. Dacă am un rost aici pe pământ, am zis: “Doamne, te rog, ajută-mă!”.
Acum sunt foarte bine, am făcut CT-urile, analizele de sânge sunt ok. Dacă am ajuns în acest punct și am reușit să trec prin astea, aș vrea să înfrunt.

Bianca Brad, declarații despre moartea fetiței sale

Atunci când ai credință cu adevărat, frica nu are loc. Orice fel de încercări ne sunt date nu ca să-ți dea în cap ci spre binele nostru. M-am gândit că întâi mi-a luat fetița. Apoi, în 2013, am avut alt șoc care m-a făcut praf. Și cred că de acolo a început totul cu această boală”, a mai declarat vedeta.

Necazurile Biancăi Brad au început în anul 2008, atunci când fetița ei i-a murit în pântece, chiar înainte să se nască. O lovitură grea a primit Bianca Brad în 2013, atunci când tatăl copilului ei, fostul ofiţer Aurel Frăţilă, a fost arestat şi extrădat în SUA, sub acuzaţia de terorism. În acel moment i s-au năruit toate visele și planurile și acela a fost punctul culminat care, din cauza stresului și a suferințelor, i-a declanșat și boala, teribilul cancer la sân.