Bia Khalifa, dezvăluiri dureroase din viața sa. Prin ce dramă a trecut tânăra
Bia Khalifa a făcut dezvăluiri sureroase despre cel mai greu moment din viața sa. Deși în fața admiratorilor săi este mereu cu zâmbetul pe buze, viața tinerei nu a fost întotdeauna roz.
Concurenta care i-a uimit pe jurații de la iUmor, a povestit în cadrul unui interviu faptul că în urmă cu un an și-a pierdut mama. Momentul a marcat-o extrem de mult și asta pentru că cele două aveau o relație foarte bună, ba chiar tânăra spune că erau cele mai bune prietene.
”Este recent. Am pierdut-o acum un an și ceva. Îmi pare rău, chiar a fost o mamă super. Era prietena mea cea mai bună, efectiv. Mami se bucura mereu pentru orice, adică mă susținea. Era genul de persoană care-mi zicea: ”Nu e bine ceea ce faci”, dar nu era genul care să zică: ”Nu mai vorbesc cu tine dacă faci”. Asta m-a făcut să învăț multe și să iau decizii mai bune. Mama nu era de acord cu operații, până nici bunică-mea nu era de acord. Mi-a spus după că: ”Ești frumoasă naturală, lasă-te așa cum ești”, a declarat vedeta la ”Showbiz Report”, potrivit cancan.ro
Câte operații estetice are Bia Khalifa la 20 de ani
La cei 20 de ani, Bia Khalifa este o bombă sexy. Tânăra și-a făcut deja câteva modificări estetice, însă nu vrea să se oprească aici.
Până acum, Bia și-a operat nasul de două ori, și-a pus implanturi mamare, și-a modificat buzele, și-a pus grăsime în șolduri, iar în viitor urmează să își mărească posteriorul.
”Am făcut revizie la rinoplastie, adică l-am făcut din nou, pentru că am avut probleme, nu am mai putut să respir și nici nu era simetric. Apoi am făcut cat eyes, am implanturi, am două operații la nas, la buze, mi-am tăiat un fragment din buze și mi-am ridicat buza, am făcut și lipo abdominal și mi-am băgat puțină grăsime în șolduri și urmează să-mi bag și în fese. Vreau să-mi scot și silicoanele, nu știu de ce le-am pus. Îmi zicea lumea că nu am sâni”, a mai zis concurenta de la ”iUmor”.
Sursă foto: Instagram