Betty Salam a recunoscut că nu mai formează un cuplu cu Cătălin Vișănescu, tatăl copilului ei și actualul soț. După ce s-a speculat că ar forma de câteva luni un cuplu cu un coleg de scenă, Betty a ieșit în față și a făcut primele declarații. Iată ce a spus!
Betty Salam și soțul ei Cătălin Vișănescu s-ar fi despărțit, iar bruneta ar avea o relație de aproximativ șapte luni cu interpretul de manele Iuly Neamțu, bărbatul alături de care artista a scos mai multe piese.
Fiica lui Florin Salam a vorbit despre actuala situație care circulă în presă legată de relația pe care o are cu Cătălin Vișănescu, dar și cu Matthias, copilul lor. Pe lângă despărțirea celor doi, în presă se specula faptul că artista ar fi plecat de acasă și și-ar fi lăsat băiatul în grija soțului.
„Matthias este bine, este întotdeauna cu mine și vă promit din tot sufletul că veți auzi doar lucruri frumoase și veți vedea lucruri frumoase despre mine. Eu sunt un om simplu și nu vreau să fiu implicată în nimic rău și nici să deranjez pe nimeni. Eu și Cătălin suntem, într-adevăr, într-o mică pauză. Am luat această decizie împreună ca noi să ne punem în ordine puțin viața noastră personală.”, a spus cântăreața într-un videoclip postat pe TikTok.
Betty a ținut să precizeze faptul că este singură. Prin urmare, fiica lui Florin Salam a negat o posibilă relație cu colegul ei, Iuly Neamțu.
„Ca toți oamenii, avem și noi perioade de genul ăsta, nu am divorțat, nu am fugit nicăieri și nici nu sunt împreună cu niciun alt bărbat. Familia e familie.”
Inițial, Betty Salam nu a oferit un răspuns concret legat de posibila relație dintre ea și celebrul manelist Iuly Neamtu:
„Da, sunt om! Și eu am probleme, dar îmi place să trăiesc frumos. Mă străduiesc să mă ridic pe orice plan, că sunt ambițioasă și îi mulțumesc bunului Dumnezeu, că am o minte calculată.
Așa că, aveți răbdare! Voi deveni cea mai bună versiune a mea! Statzzz Cumintzzz! Zâmbește, Betty vă iubește! P.S: Nu mai judecați fără cunoștință de cauză”.
Sursă foto: social media