Benone Sinulescu și Cornelia Catanga au avut o relație frumoasă de prietenie. Celebrul artist a făcut recent mărturisiri despre ultimele discuții pe care le-a avut cu regretata cântăreață. Solistul a povestit faptul că acesteia îi era frică de moarte.
În cadrul unui interviu, Benone Sinulescu a povestit ce i-a spus Cornelia Catanga în ultimele lor discuții. Se pare că artista și-ar fi presimțit moartea.
”Dumnezeu s-o odihnească! De când am aflat despre plecarea ei prematură dintre noi, sunt întors pe dos. Dar, odată cu ştirea dispariţiei sale, mi-am amintit că noi am vorbit de adesea despre lumea de Dincolo. Avea un fel aparte de a vorbi despre moarte. Era înspăimântată că va trebui să treacă prin asta, dar, în acelaşi timp, parcă ştia că va muri mai devreme. Aşa s-a întâmplat şi cu mama ei. Parcă şi-ar fi prevestit moartea!”, a declarat Benone Sinulescu pentru impact.ro.
”Inevitabil, când mai discutam cu ea, ajungeam şi la clipa în care totul începea cu- Nu mai am mult de trăit. Simt asta! Ca biata maică-mea!”, a adăugat acesta.
”Într-un fel, de la Cornelia Catanga mi-a rămas gustul ăsta neplăcut despre moarte. Moartea e mereu surprinzătoare. Şi pe mine, şi pe ea moartea ne speria. Aş zice azi, mai mult ca oricând, că moartea e urâtă, că ni-i fură pe cei dragi de lângă noi. Şi-mi pare tare rău că n-am mai apucat să cântâm împreună, în vara asta, pe plaiurile buzoiene, acolo unde ne-am născut şi ea şi eu!”, a mai spus Benone Sinulescu pentru sursa mai menționată.
Potrivit wowbiz.ro, printr-un apel la 112 a fost chemată salvarea pentru că artista se simțea foarte rău, iar medicii care au ajuns la ea acasă au constatat că este vorba de un infarct. Cântăreața a fost imediat transportată la spital, însă în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, Cornelia Catanga a pierdut lupta cu viața. Aceasta a fost supusă manevrelor de resuscitare, însă fără niciun rezultat, pentru că inima ei nu a mai rezistat, cel mai probabil și din cauza temutului coronavirus cu care se lupta.
Sursă foto: Arhivă Ciao