Bari a găzduit evenimentul muzical al verii, cel de-al doilea episod al Radio Norba Cornetto Battiti Live.
Bari a găzduit evenimentul muzical al verii, cel de-al doilea episod al Radio Norba Cornetto Battiti Live. Pe 24 și 25 iunie italienii, dar și turiștii aflați la Bari au avut parte de distracție maximă la evenimentul muzical al verii.
Intrarea a fost gratuită, în funcție de disponibilitate, însă fanii s-au adunat încă de la prânz în portul din Bari ca să prindă loc la marele eveniment, dar și să-și vadă artiștii preferați la repetiții.
Aaron Cenere a făcut repetiții aproximativ jumătate de oră, timp în care cei prezenți au fost în delir, cântând cu el piese celebre cu care artistul a făcut furori.
Aaron Cenere, pe numele său real Edoardo Boari, este un cântăreț de 18 ani, cunoscut publicului după participarea la programul Amici 22, ajungând în semifinale. Pasionat de muzică încă de la o vârstă fragedă, Aaron a început să scrie propriile cântece la vârsta de 14 ani. A lansat un single care i-a câștigat urmăritori, și anume Universal. Datorită timbrului său de voce și prezenței scenice, Aaron Cenere intră în școala Amici 22, scrie chiecosa.it.
Pe 24 iunie, la evenimentul muzical din Bari au urcat pe scenă Articolo 31, Mr. Rain, Sangiovanni, Rocco Hunt, Francesco Renga e Nek, Piero Pelù con Alborosie, Francesca Michielin con Gianmaria, Gaia, Elettra Lamborghini, Gabry Ponte, Fedez, Annalisa, Levante, Lp, Ernia, Federico Rossi, Bresh, Wayne și alte nume renumite.
Pe 25 iunie, printre cei care au făcut atmosferă la eveniment, în afară de Aaron, s-au numărat, Elettra Lamborghini, Francesco Gabbani, Ana Mena, Alvaro De Luna, Clara, dar și alte nume renumite.