Bărbatul care a incendiat-o pe tânăra de 17 ani din județul Mehedinţi a murit în spital.
Cristian Turnagiu, bărbatul care a incendiat-o pe fata de 17 ani, fusese reținut și a încercat să se spânzure în arest, după ce în urmă cu un an de zile a fost eliberat din spatele gratiilor. Acum, însă, bărbat a murit în Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. El era internat în spital din data de 25 iunie.
Bărbatul a ajuns la spital în comă de gradul IV, după ce a încercat să se sinucidă. El rămăsese la fața locului în hipoxie cerebrală gravă. A avut febră 40 de grade, iar creierul acestuia nu ar mai fi funcționat. El a murit pe patul de spital.
„Colegii de la ambulanţă l-au găsit acolo în stop. L-au resuscitat minute în şir. Cordul s-a resuscitat, dar a rămas hipoxia cerebrală gravă. A fost adus la noi la spital în comă gradul IV. Deci, teoretic, fără şanse. Cu tot tratamentul specific, starea sa s-a agravat permanent. A apărut febra de tip central, adică acea febră care duce până la 40 grade şi nu coboară de niciun fel şi care este un semn că creierul nu mai lucrează”, a declarat, pentru Mediafax, Radu Iman, manager Spitalul Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, arată Digi24.
Minora de 17 ani căreia i-a dat foc bărbatul se află în spital și se zbate între viață și moarte. Gestul bărbatului ar fi fost unul premeditat, având în vedere că a mers la locuința femeii cu un bidon plin de benzină.
„A spus că nu își explică de ce a săvârșit această faptă, însă îi pare tare rău. Din modalitatea de comitere a faptei rezultă cu certitudine că a premeditat-o, pentru altfel nu mergea cu benzină la locul faptei”, a explicat Ștefan Cercel, procuror.