Bani în plus pe lângă pensie! Cine va putea beneficia de acest ajutor suplimentar

Publicat: 10 iul. 2020, 09:33 Autor: Elena Arhiva
Bani în plus pe lângă pensie! Cine va putea beneficia de acest ajutor suplimentar

Pensionarii cu pensii mici vor mai primi un ajutor din partea Guvernului. Măsura face parte dintr-un pachet de măsuri sociale și economice finanțat din fonduri europene.

Astfel, pensionarii cu vârste de cel puțin 75 ani și cu venituri la nivelul indemnizației sociale (704 lei), precum și persoanele/familiile fără adăpost, cele evacuate, care nu au domiciliu stabil și în mod special familiile monoparentale, vor primi mese calde prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

Tichete de 180 lei/persoană

Mesele calde vor fi acordate prin intermediul unor tichete electronice prin Schema Națională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele fără adăpost (S.N.S.P.V.P.A). Bugetul total alocat va fi de 640 de milioane de lei.

Valoarea lunară a unui tichet este de 180 lei/persoană. Aproximativ 290.000 de pensionari români vor beneficia de aceste măsuri, alături de celelalte categorii de persoane defavorizate, scrie Capital.

Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) contribuie la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.

Violeta Alexandru: „Vom anunța o eventuală modificare a legii pensiilor

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a confirmat majorarea pensiilor din septembrie, însă procentul cu care pensiile vor fi crescute rămâne încă învăluit în mister.  ”Mesajul pe care vreau să îl transmit pensionarilor este că acest Guvern este responsabil, va fi o creștere a pensiilor, vom anunța o eventuală modificare a legii pensiilor, în sensul procentului de 40% anunță, în baza unor analize privind încasările la buget.

Să nu se creadă că nu avem nicio înțelegere, nici nu se pune problema să nu avem. Au fost oameni care m-au sunat și au izbucnit pentru că nu aveau ce pune pe masa copiilor lor, mă refer la cei care nu mai aveau niciun salariu.”, a spus Violeta Alexandru

Publicat: 10 iul. 2020, 09:33 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă