Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ”

Publicat: 24 apr. 2024, 11:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după ce Vladimir, băiețelul mijlociu, în vârstă de 7 ani, a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Copilul a avut nevoie de operație la ambii ochi. Problemele de sănătate ale copiilor sunt foarte greu de acceptat și gestionat de către părinți. Anestezia generală, operația în sine, dar și recuperarea au născut îngrijorări.

Prezentatoarea TV a vorbit deschis, așa cum și-a obișnuit deja urmăritorii, despre problemele cu care s-a confruntat băiețelul ei, dar și despre cât de greu i-a fost ei și soțului să-și vadă copilul în această opostază.

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ”

Vladimir, în vârstă de 7 ani, a fost operat la ambii ochi. Deși părinții știau încă de la începutul anului că urmează intervenția chirurgicală, experiența propriu-zisă a avut un impact major asupra lor.

„Am trăit cele mai grele zile din viața mea… Vladimir, băiețelul meu mijlociu, a fost operat la ambii ochi… 😔 O operație despre care știam încă din luna februarie și în legătură cu care am crezut că sunt pregătită… N-am fost!

A fost cumplit, traumatizant pentru mine ca și părinte, ca mamă… Este atât de dureros să-ți vezi copilul întins pe pat, sub efectul anesteziei generale, să te simți neputincioasă, slabă… Să vezi agresivitatea lui când se trezește (efectul anesteziei, despre care îmi spusese medicul ATI), urletele, țipetele, loviturile lui, plânsul lui cu „lacrimi de sânge”.. 😔

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ”

Ieșeam eu plângând de la el, ca să nu mă vadă, intra soțul meu, stătea el 5 minute după care ieșea el plângând și făceam schimb… și tot așa! Am încercat să-l pregătesc dar ce-i puteam spune unui copil de 7 ani? În ultima perioadă n-am fost om! N-am dormit nopți întregi și am simțit, zilnic, un ghem de foc în stomac… Am realizat, încă o dată, că nimic nu e important pe lumea asta! Nimic! Doar sănătatea! 🙏 Vreau să mulțumesc din tot sufletul Doamnei Doctor Daniela Cioplean și întregii sale echipe de la Clinica Oftapro pentru profesionalism, empatie, devotament, atenție și grijă! Acum, Vladimir este acasă! ❤️

Acasă, în patul lui, între jucăriile lui! Starea lui este bună, este energic, vioi, mănâncă, se joacă! Copiii au o putere fantastică de regenerare! Mă pun în pielea tuturor părinților care trec prin astfel de momente, a celor care stau zile, luni întregi, pe holurile spitalelor, care se roagă în genunchi pentru copiii lor, care rezemă pereții secțiilor de reanimare… Sunt alături de ei cu tot sufletul! 🙏 Câtă putere trebuie să aibă! 🙏 Am înțeles, încă o dată, că nu există forță mai mare în Univers, nu există energie și putere tămăduitoare mai mare decât iubirea părintelui pentru copilul său… ❤️ Dumnezeu să ne țină sănătoși copiii! 🙏🙏”

Foto: social media

Publicat: 24 apr. 2024, 11:00 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă