B1 TV difuzează în premieră în Europa un documentar despre evoluția Coronavirus

Publicat: 27 Feb. 2020, 18:44 News
B1 TV difuzează în premieră în Europa un documentar despre evoluția Coronavirus

B1 TV difuzează în premieră, sâmbătă, de la ora 21.00, documentarul "NOUL CORONAVIRUS, ALERTĂ GLOBALĂ".

Filmul, care nu a mai rulat până acum în Europa, prezintă evoluția noului coronavirus de la apariție, până în prezent. Acesta explică, totodată, ce măsuri de carantină au fost luate în China și include informații din orașul chinez Wuhan, interviuri cu specialiști în boli infecțioase din Asia, medici din China și locuitori din Wuhan.

Din cauza acestui virus mai multe ţări au impus restricţii de călătorie sau au interzis adunările publice (cum e cazul Irakului), în timp ce Kuwait-ul îşi evacuează cetăţenii din Italia şi Iran. În Marea Britanie s-a demarat o campanie de testare a pacienţilor ce prezintă simptome de gripă pentru a se incerca detectarea din timp a eventualelor cazuri de infecţie. Simptomele de gripă cu cele ale coronavirusului „COVID-19” sunt foarte similare.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii simptomele cele mai intâlnite ale infectării cu virusul sunt, senzaţia de oboseală, tusea seacă și febra. În unele cazuri, însă, pot fi întâlnite dureri, înfundare nasului, curgerea nasului, senzaţia de gât uscat şi diaree.

Publicat: 27 Feb. 2020, 18:44 News
Pe aceeași temă