Medicul Alexandru Rafila a transmis un avertisment important către populație. Potrivit declarațiilor acestuia, în toamnă vom experimenta un nou val de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Cât despre cea de-a treia doză de vaccin, nu există încă o recomandare.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, medicul Alexandru Rafila, a vorbit despre situația pandemică din România, susținând că din toamnă există posibilitatea să ne confruntăm cu cel de-al patrulea val al pandemiei, totuși mai mic, deoarece multe dintre persoane s-au vaccinat. Există posibilitatea să se apropie de scenariul pe care îl aveam anul trecut, vara.
”Se repetă, probabil, scenariul de anul trecut, doar că cifrele sunt mult mai mici pentru că deja o parte din populaţie este imunizată, chiar dacă România nu este printre ţările cu un procent important, vedeţi că avem vreo patru milioane şi ceva de persoane care au fost vaccinate până în momentul de faţă. Comparaţi, de exemplu, cu Franţa care are 30 de milioane din 60 vaccinate, jumătate din populaţie a fost deja imunizată. În mod evident trebuie să ne pregătim şi să continuăm campania de vaccinare până în toamnă şi dacă se va atinge acel prag psihologic de 10 milioane cu atât mai bine, dar din ce văd eu nu cred că aderenţa la vaccinare nu va fi extraordinară în continuare, dacă nu se găsesc noi căi de comunicare, de atragere a oamenilor să se vaccineze, mai ales în mediul rural”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24, potrivit news.ro.
”Eu de la început am zis că nu trebuie să facem pariuri apropo de termene şi cifre, trebuia să păstrăm cadenţa vaccinărilor. În mediul rural trebuie insistat şi găsit parteneriatul cu autorităţile locale, care să genereze interes general pe de-o parte, iar pe de altă parte tot acest festivism legat de performanţele campaniei ar trebui să înceteze pentru că descurajează oamenii care au impresia că lucrurile au intrat în normal. Chiar dacă o să avem o acoperire vaccinală de 30-40% cel mult, în toamnă, atunci s-ar putea să ne gândim să asistăm la un val, care sper eu să fie mic, dar nu pot să exclud nici un scenariu, nu trebuie să excludem mutaţiile. Pot fi mutaţii care să se transmită mai uşor sau să fie mai puţin respondente la vaccin”, a declarat reprezentantul României la OMS.
Cât despre vaccin, medicul Alexandru Rafila spune despre cea de-a treia doză că nu există o recomandare în acest sens deocamdată.
”Comisarul pentru sănătate, într-un răspuns pentru Parlament, a spus că în prezent nu există nicio recomandare de la nivelul Centrului European pentru Controlul Bolilor pentru a treia doză şi nu se exclude necesitatea în timp, dar în momentul de faţă nu se pune această problemă”, a spus medicul, scrie hotnews.ro.
Sursă foto: captură video youtube