Augustin Viziru: ’’Am învățat foarte multe de la fosta soție”

Publicat: 22 mai 2017, 14:59 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Augustin Viziru: ’’Am învățat foarte multe de la fosta soție”
Augustin Viziru a participat la Ferma Vedetelor in 2015
Augustin Viziru a participat la Ferma Vedetelor in 2015

În urmă cu doi ani, Augustin Viziru a participat la concursul “Ferma Vedetelor” unde  a ajuns până în finală, dar din cauza unei accidentări nu a reușit să câștige.

„Am rămas cu o cicatrice în urma acelui concurs. Cine a spus că acolo a fost frumos, minte.  În primul rând nu au existat condiții. Eu sunt comod, am un anumit stil de viață. Acolo nu era mâncare, nu era băutură.

Am mers ca să câștig, dar nu am reușit pentru că m-am accidentat. Știam oarecum ce mă așteaptă acolo și eram convins că vom fi doar câțiva care ne vom ajuta între noi”, ne-a spus el.  

Doinita Oancea si Augustin Viziru au participat impreuna la Ferma Vedetelor
Doinita Oancea si Augustin Viziru au participat impreuna la Ferma Vedetelor

Cu toate că au existat numeroase speculații privind o posibilă idilă între el și Doinița Oancea, Augustin a ținut să lămurească situația lui sentimentală.

Cu Doința nu am o relație de iubire, ci una de prietenie. Este unul dintre acei oameni pe care mă pot baza oricând, dar niciodată nu am vorbit despre a fi ceva mai mult între noi”, a mai adăugat el. 

În urmă cu șase ani, Augustin a divorțat de Oana Mareș, după 11 ani de relație, iar de atunci nu a mai avut nici o relație oficială. Motivul divorțului ar fi fost infidelitatea soției lui.

“Am învățat foarte multe de la fosta mea soție și probabil de aceea sunt singur, pentru că am devenit pretențios. Pentru mine contează ca femeia pe care o am alături să fie o doamnă din toate punctele de vedere.

Îmi doresc la un moment dat să am un copil și să îmi întemeiez o familie. Mă văd un familist convins, de ce nu? Momentan îmi văd de viața mea liniștit și mi-e bine așa. Nu mă interesează părerea lumii și nu mă va interesa niciodată”, ne-a mai povestit el.

Publicat: 22 mai 2017, 14:59 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×