Au fost infectați cu coronavirus doi congresmani americani! SUA a înregistrat 118 decese din cauza virusului

Publicat: 19 mart. 2020, 10:27 Autor: Andreea Voicu Arhiva

O veste teribilă vine chiar din Statele Unite ale Americii, unde doi congresmani americani au fost infectați cu noul virus venit din China, Wuhan.

Este vorba despre Mario Diaz-Balart, un membru al Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite ale Americii pentru cel de-al 25-lea district congresional din Florida. Bărbatul a anunțat pe Twitter faptul că a fost testat pozitiv cu coronavirus. Este primul congresman infectat cu coronavirus.

Cel de-al doilea bărbat care a fost infectat cu coronavirus este democratul Ben McAdams, un reprezentant al statului Utah, arată hotnews.ro.

Pe rețelele de socializare, Mario Diaz-Balart a mărturisit că sâmbătă a avut simptome, chiar la o zi după ce a intrat voluntar în carantină în Washington.

”Mă simt mult mai bine”, a spus bărbatul. Acesta a îndemnat respectarea recomandărilor Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

”Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a ieși mai puternici ca țară în aceste timpuri ce ne pun la încercare”, a insistat acesta. În Statele Unite ale Americii au fost înregistrate 118 decese din cauza coronavirusului și peste 7700 de persoane sunt infectate.

Postarea congresmanului Ben McAdams pe Twitter, după ce a aflat că a fost infectat cu noul virus venit din China.

Publicat: 19 mart. 2020, 10:27 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă