Asistenta UPU, agresata de un barbat, fara mila! A trimis-o direct pe patul de spital. Pacientul era sub influenta bauturilor alcoolice

Publicat: 17 iun. 2018, 13:56 Autor: Echipa Ciao.ro News 3

Agresiunea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.

O asistentă în vârstă de 43 de ani de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov a fost lovită. Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost adus la UPU.

Asistenta a fost împinsă de bărbat, s-a lovit de un perete şi a căzut. A fost internată la Secţia de neurochirurgie a spitalului. Acolo va mai rămâne câteva zile, informeaza agerpres.ro.

”Azi noapte, în jurul orei 1,45, am fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 29 de ani, din municipiul Bucureşti, ce fusese transportat de un echipaj SMURD la unitatea primiri urgenţe, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, în încercarea de a părăsi secţia ar fi împins o asistentă medicală de 43 de ani din Braşov.

Asistenta UPU, agresata de un barbat

Asistenta UPU, agresata de un barbat. Pacientul era sub influenta bauturilor alcooliceAceasta s-a lovit de un perete şi ulterior a căzut. Bărbatului i-au fost recoltate probe de sânge iar apoi a fost transportat la Spitalul de psihiatrie, unde a rămas internat. S-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe”, precizează duminică într-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu.

”Înainte de a o împinge pe colega noastră, un alt asistent de la UPU a încercat să-l oprească să nu părăsească secţia, dar fără rezultat. Pe holul spitalului s-a întâlnit cu colega noastră, care a încercat să-i explice că este bine să rămână pentru investigaţii. A fost împinsă de bărbat, s-a lovit de un perete şi a căzut.

Asistenta UPU, agresata de un barbat. Pacientul era sub influenta bauturilor alcooliceÎn cădere s-a lovit la cap, are un traumatism cranian şi este internată la Secţia de neurochirurgie a spitalului, unde va mai rămâne câteva zile. În loc să ajungă dimineaţă acasă la familie, a rămas internată. Acesta nu este un caz izolat. Ne confruntăm deseori cu astfel de situaţii. În zilele următoare vom susţine o conferinţă de presă în care vom prezenta aceste probleme”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Publicat: 17 iun. 2018, 13:56 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă