Aris Eram a ajuns de urgenţă la spital după ce s-a accidentat în sala de fitness. Fiul Andreei Esca a povestit că după un antrenament a ajuns direct pe mâinile medicilor. Află în rândurile de mai jos ce i s-a întâmplat.
Aris Eram le-a făcut recent fanilor săi o surpriză de proporţii. Fratele Alexiei Eram a semnat un contract cu Antena 1, iar de acum telespectatorii îl pot urmări la Neatza de weekend. După anunţ, admiratorii săi au reacţionat imediat. I-au transmis tânărului multe mesaje de încurajare.
„Felicitări! Cooptarea lui Aris dovedește că ne facem bine, că educația şi bunul-simț n-au murit!/ Mama lui e la Pro TV, iar el la Antena, îi va face concurență/ Ce surpriză plăcută! A1 sau ProTV, mi-e totuna, atâta timp cât place ochiului!”, sunt doar câteva dintre comentarii.
Într-una dintre ediţii, Aris Eram a intrat în platou bandajat la mână, iar colegii săi au fost curioşi să afle ce i s-a întâmplat. Astfel, tânărul a povestit despre episodul care l-a trimis direct pe mâinile medicilor.
Aris Eram a ajuns de la sală direct la urgențe. Fiul Andreei Esca a povestit chiar că a fost nevoie să fie cusut, dată fiind gravitatea accidentării.
„Eram la sală și mi-am prins degetul între două gantere și mi-a plecat puțin unghia. M-au cusut, dar mi-am revenit repede, după o săptămână. De la sală am ajuns direct la urgențe! Se deschisese, a trebuit să mă coase. Acum sunt bine, nicio problemă, îmi schimb bandajul zilnic, își revine. Trebuie să-mi crească unghia, sper să nu rămân fără unghie”, a povestit Aris Eram, potrivit spynews.ro.
Lumea showbiz-ului românesc a fost zguduită atunci când au apărut imaginile cu doi îndrăgostiți: concurenta de la America Express și fiul Andreei Esca. Au ieșit la restaurant, au râs, s-au tachinat și s-au sărutat cu patimă. (VEZI IMAGINI AICI)
După ce imaginile cu Laura Giurcanu și fiul Andreei Esca au făcut înconjurul internetului, șatena nu a vrut să confirme și nici să infirme presupusa relație cu Aris Eram: ”Nu am nimic de zis (râde)! Nu se întâmplă nimic și nu am nimic de zis”, a declarat Laura Giurcanu pentru Spynews.
Sursă foto: social media