Anunțul făcut de Ministerul Sănătății. Este vorba despre al treilea val pandemic

22 02. 2021, 12:25

Oficialii Ministerului Sănătății au discutat despre cel de-al treilea val pandemic care ar putea veni și în România. Autoritățile anunță anumite schimbări la nivel național.

În România este posibil să vină cel de-al treilea val pandemic, iar odată cu acesta, și autoritățile anunță schimbări. Până la sfârșitul lunii martie, noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, dar și cea din Africa de Sud vor ajunge și în țara noastră, având o rată de transmitere rapidă, mai ales în rândul celor mici. Astfel, e posibilă o creștere a numărului de cazuri de persoane infectate pe teritoriul țării.

„Vorbim acum de tulpina din Marea Britanie. S-ar putea ca în scurt timp să vorbim și de tulpina din Africa de Sud, pentru că încep deja să fie raportări în Europa de prezență a acestei tulpini. Tulpina din Marea Britanie are câteva particularități, în principal cea care vizează copiii, având o rată de transmitere și de contagiozitate mai mare la această grupă de persoane, deci deja avem un plus de grijă. De asemenea, rapiditatea cu care ea se extinde în toate celelalte țări ar trebui să ne dea și nouă de gândit”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, scie Digi24.

Secretar de stat în Ministerul Sănătății: ”Ne gândim că este foarte posibil să apară un val 3 și la noi”

„Pentru că ne gândim că este foarte posibil să apară un val 3 și la noi, drept care suntem în discuții în perioada aceasta și cred că vom definitiva un prim pas mare săptămâna viitoare. Va fi pe reorganizarea sistemului spitalelor COVID, non-COVID. Trebuie să ne adaptăm la ceea ce avem acum, o scădere a numărului de cazuri, dar să lăsăm posibilitatea ca în cazul în care numărul de cazuri crește, să ne putem rapid replia pe creșterea accesibilității pacienților COVID, dar mai ales pe o îngrijire de calitate a acestora. Deci, se lucrează și sperăm să venim săptămâna viitoare cu un plan în acest sens”, a mai anunțat Andreea Moldovan.

Sursă foto: Pixabay