Anunțul făcut de dr. Virgil Musta: ”Pericol există doar dacă…”

Publicat: 30 mai 2020, 15:24 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Doctorul Virgil Musta, cel care a avut o rată mare de vindecați în Spitalul din Timișoara, a făcut noi declarații la Digi24.

De data aceasta, celebrul doctor a discutat despre Hidroxiclorochină și riscurile la care se expun pacienții, dacă li se administrează acest medicament în spital. OMS a anunțat suspendarea testelor clinice cu acest medicament, chiar dacă președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, susține că se simte bine după ce l-a luat. Mesajul transmis de medicul de la Timișoara:

„Noi folosim Hidroxiclorochina în programul național, dar în anumite condiții. Nu la toată lumea, ci în funcție de niște parametri biologici de EKG și la persoane care nu au risc. Iar dozele sunt mai mici decât dozele care erau recomandate în aceste țări vestice.

Vom vedea dacă și în România se va lua hotărârea ca să nu mai fie folosit acest medicament, pentru că mai multe țări din Europa și OMS au întrerupt toate studiile clinice cu acest produs și s-a recomandat ca să facă la fel.

Pericol există doar dacă nu este dată în condiții de spital și cu o evaluare corectă a pacientului. Dar, din pacienții pe care noi i-am tratat cu această schemă terapeutică, nu am avut nicio problemă. Un singur pacient a prezentat o tulburare de ritm cardiac, moment în care am oprit această medicație„, a spus Virgil Musta la Digi 24.

Dr. Virgil Musta: Farmaciile s-au golit imediat

Doctorul Virgil Musta susține că farmaciile s-au golit imediat, mulți oameni cumpărând acest medicament.

„Se știe, că atunci când a început pandemia în România s-au golit farmaciile și mulți au luat hidroxiclorochină, oamenii făcându-și stocuri acasă pentru a lua în caz de nevoie. Știu că există această practică, de a lua medicamentul profilactic. Noi nu l-am recomandat, dar, din păcate, fiecare face cum consideră”, a mai spus Virgil Musta.

Publicat: 30 mai 2020, 15:24 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×