Andrei Ursu, gest disperat la Asia Express! Niciun concurent nu a făcut asta în 7 sezoane: „Este rușinos”

03 09. 2024, 14:34

Andrei Ursu face echipă la Asia Express – Drumul Zeilor, show-ul de la Antena 1, alături de Vlad Condurache, iubitul lui. Cei doi se bucură de experiența concursului și au trecut încă din primul episod prin peripeții.

Andrei Ursu e cunoscut publicului larg grație participării sale la Eurovision 2022, Vlad nu e așa de celebru. Are vârsta de 25 de ani, este originar din Urlați și, asemenea partenerului său de viață, este pasionat de artă și are o înclinație spre acest domeniu.

Andrei Ursu a avut parte de o experiență mai puțin obișnuită încă din primul episod. Artistul și iubitul acestuia au fost cazați peste noapte în casa unor localnici. Pentru că spațiul era foarte mic și ar fi trebuit să treacă prin camera gazdelor în timp ce se ducea la toaletă, cântărețul a recurs la un gest disperat.

„Era trei dimineața și eu aveam nevoie la toaletă. Efectiv nu mai puteam să țin. Să merg afară ar fi trebuit să trec pe lângă gazdele noastre care dormeau și podeaua era din lemn și scârțâia foarte tare. Așa că am făcut ceva. E rușine să spun, dar asta e. Am făcut pipi în sticlă”, a spus râzând Andrei Ursu la Asia Express.

Cine este Andrei Ursu de la Asia Express 2024

Printre noii concurenți de la Asia Express 2024, se numără și Wrs, sau Andrei Urs. Care nu de mult ne declara în exclusivitate că „Nu știm ce ne-au pregătit producătorii, dar eu și Vlad credem că suntem pregătiți!”. Dar, printre fanii reality-show-ului sunt unii care, posibil, să nu știe cine este Andrei Ursu de la Asia Express 2024.

Pentru cei mai puțini familiarizați cu tânrpul Andrei Urs, vă spunem că este de profesie dansator. Și ultterior a ajuns să fie cunoscut și ca solist și compozitor de muzică ușoară.

În vârstă de 31 de ani, este originar din Buzău, unde avea să facă primi pași în lumea dansului, asta și datorită părinților săi, dansatori profesioniști de muzică populară. Ulterior, odată cu vârsta, a căpătat și experiența necesară, astfel că a ajuns să danseze în clipurile unor artiști deja în vogă, precum Inna, Antonia, Carla’s Dreams, etc.

foto: social media