Prezentatorul tv si realizatorul radio a fost gasit luni seara in locuinta sa. Murise de 12 ore, la 56 de ani.
Andrei Gheorghe nu iesea din casa. Cu toate ca era vedeta si primea invitatii la evenimente mondene sau diverse proiecte, in ultima perioada nu era de gasit. Andrei Gheorghe a marturisit intr-un interviu pentru shtiu.ro ca este lenes.
Acesta a recunoscut ca ii place mai mult sa stea acasa si sa intretina musafiri decat sa iasa in oras. Cu toate astea, deschidea usa casei oricui isi dorea sa il intrebe ceva sau sa il asculte.
Domnule Andrei Gheorghe, de ce acceptaţi să acordaţi interviuri doar la dumneavoastră acasă?
Mmmm…. că-s leneş. Eu nu prea ies din casă. În plus, îmi place să primesc vizitatori. Bunică-mea la un moment dat îmi spunea că sunt două feluri de oameni: oameni care se duc în vizită şi oameni care primesc. Eu fac parte din ultima categorie şi îmi place să primesc.
Chiar şi când vine vorba de persoane necunoscute, ca tânărul din faţa dumneavoastră?
Mmm… uneori, când am chef. Vreau să văd ce îmi rezervă neprevăzutul.
Că tot veni vorba despre ziaristul pe care l-aţi primit în casă… I se întâmplă foarte rar, dar prezenţa dumeavoastră îi creează o stare de tensiune. Oare de ce?
Pentru că ziaristul acesta ştie dacă va face o greşeală o să-l taxez. Aşa cum eu, dacă voi face o eroare, aştept să fiu taxat la rândul meu.
De ce vă cataloghează o bună parte dintre cei care v-au văzut la tv sau v-au ascultat la radio ca fiind… arogant?
Aaaa… pentru că sunt.
Consideraţi că “a fi arogant” este o calitate?
Dacă prin „aroganţă” înţelegem tupeu, atunci nu e o calitate. Sau este un skill vicios de supravieţuire în România. Dacă “aroganţa” e bine controlată şi este rezultatul unor păreri spuse răspicat, e ceva cu care ceilalţi din jur trebuie să se obişnuiască.