Andreea Raicu, idee de gustare delicioasă, perfectă pentru dietă: „Se face foarte repede, am învățat în India”

09 01. 2024, 10:00

Andreea Raicu se menţine într-o formă fizică de invidiat la cei 46 de ani. Are un stil de viaţă sănătos de foarte mulţi ani, iar acest lucru o ajută să aibă o siluetă perfectă. De asemenea, sportul şi meditaţia au un rol esenţial în viaţa şatenei. Pe reţelele de socializare, aceasta obişnuieşte să împărtăşească diferite trucuri şi obiceiuri cu cei care o urmăresc, iar recent a dezvăluit o idee de gustare perfectă pentru dietă. Se prepară rapid cu doar câteva ingrediente.

Multe persoane îşi doresc să scape de kilogramele în plus pe care le-au acumulat mai ales în perioada sărbătorilor. Din acest motiv, Andreea Raicu a venit în ajutorul celor care au intrat la dietă.

Andreea Raicu: Mi-am adus aminte de această gustare foarte bună și plină de omega”

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că vedeta a călătorit în foarte multe ţări până în prezent şi a gustat destule preparate delicioase pe care a învăţat să le prepare singură, acasă.

Ajunsă în India, aceasta a descoperit o gustare extrem de sănătoasă, care este gata în câteva minute, dar cel mai important nu adaugă niciun kilogram în plus.

„M-am gândit să vă povestesc astăzi despre un snack foarte sănătos, care se face foarte repede și despre care am învățat în India. Am fost și am mâncat într-o zi, iar înainte ne-au dat într-un recipient mic semințe extraordinar de bune și gustoase. Mi-am adus aminte de ele acum două săptămâni, când lucram la o prezentare. Recunosc că eu atunci când lucrez și stau acasă, în același loc, am nevoie să-mi mai găsesc ceva de făcut și mi-am adus aminte de această gustare foarte bună și plină de omega. Este vorba despre puține semințe de floarea soarelui, de dovleac, de susan și de cânepă pe care le pui într-o tigaie, o să pun și niște sare și le pun pe aragaz. Sunt perfecte ca snack în timpul zilei, seara, la film și oricând simți nevoia să ciugulești”, a spus Andreea Raicu pe rețelele de socializare.

Ce aliment nu lipseşte din meniul vedetei

Pentru ca silueta ei să nu fie afectată, Andreea Raicu mărturiseşte că preferă să gătească mai mult acasă. Deşi mănâncă şi la restaurant, vedeta spune că îşi doreşte să aibă un control garantat asupra ingredientelor pe care le pune în farfurie și să aibă flexibilitatea să adapteze totul după bunul plac.

„După cum bine știi, iubesc sa mănânc sănătos si de cele mai multe ori gătesc acasă. Este o activitate care mă relaxează si cel mai important lucru, știu ce pun în farfurie. Iar, contrar miturilor, o alimentație sănătoasă nu presupune ore în șir petrecute în bucătărie.

Unul dintre alimentele mele preferate este tofu deoarece este o sursă bună de proteine, conține grăsimi sănătoase si are un conținut redus de grăsimi saturate. Mai mult de atât, este un aliment versatil, care poate fi folosit în foarte multe rețete.

Nu în ultimul rând, tofu este o alegere foarte bună și pentru perioada postului. Eu voi face avocado cu tofu, ciuperci umplute cu tofu și legume trase la tigaie cu tofu”, a scris Andreea Raicu pe rețelele de socializare.

 

 

Sursă foto: social media