Andreea Marin a vrut să se sinucidă când suferea de depresie: „Gândul că celor dragi, pe care uite, eu îi chinui, le va fi mai ușor fără mine…”

Publicat: 10 apr. 2024, 11:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Andreea Marin şi-a deschis sufletul în cadrul unui interviu recent şi a vorbit despre cea mai grea perioadă din viaţa ei. Fosta prezentatoare TV a recunoscut că a avut gânduri suicidare în perioada în care s-a luptat cu depresia. Deşi a demonstrat că este o femeie puternică, Zâna Surprizelor a povestit că a trecut prin momente dificile după ce a devenit mamă, pe care nu a ştiut la vremea respectivă cum să le gestioneze.

Andreea Marin a fost invitată recent în cadrul podcastului Celebru și Părinte, acolo unde a povestit că s-a luptat doi ani cu depresia, iar la un moment dat se gândea că va avea acelaşi sfârşit ca Mădălina Manole. Problemele au apărut în viaţa vedetei imediat după ce a devenit mamă, pe fondul unor nemulțumuri personale. La vremea respectivă bruneta era căsătorită cu Ştefan Bănică Jr.

Andreea Marin, despre lupta cu depresia

„E o boală, nu e o vină depresia. E ceva distructiv pur și simplu și la un moment dat poți să ajungi să faci un gest regretabil și ireversibil, cum ar fi sinuciderea. Păi de ce să ajungi acolo? Vă uitați la mine, mă vedeți un om puternic, după cum spuneai mai devreme, te-ai fi gândit vreodată că mi-au trecut astfel de gânduri prin minte? Da, printr-o minte care suferă, care este bolnavă și un suflet asemenea, căci și sufletul se îmbolnăvește totodată, pot trece astfel de gânduri. De pildă „gândul că celor dragi, pe care uite, eu îi chinui, le va fi mai ușor fără mine’.

E o prostie, acum știu asta, dar la vremea aceea nu știam și e un mare pericol să îmbrățișezi o fugă din viață închipuindu-ți că faci vreun bine cuiva. Nu, nu faci un bine nimănui și nu-ți faci bine nici ție”, a declarat Andreea Marin în cadrul podcastului Celebru și Părinte.

Vedeta a apelat la ajutor specializat

Zâna Surprizelor a explicat faptul că a avut nevoie de ajutor din partea unor specialişti pentru că singură nu a reuşit să treacă peste acele momente. Ulterior, a încercat să ajute şi alte persoane, astfel a organizat de-a lungul timpului mai multe campanii privind sănătatea mintală.

„Eu n-am ajuns la depresie dintr-un motiv de acest fel, nu aveam un gol interior de umplut, nu în acest sens. La mine a fost o treabă legată de perioada de după naștere și niște nemulțumiri, fiecare are nemulțumiri în viața sa, și m-a prins pe un teren mai slab, iar asta s-a întâmplat. După aceea, am vorbit deschis despre depresie și am făcut și campanii naționale și europene cu acest subiect, pentru că nu a fost ușor prin ce am trecut.

Am ajuns și la limita aceea, un om încrezător ca mine, mă vedeți, care pare puternic pentru ceilalți, iar în cele mai multe situații sunt un om puternic, știu ce vreau de la viață, cu toate astea într-un punct foarte rău, foarte trist, foarte dur și cred că a fost foarte bine să bat la ușa unui specialist și să vorbesc despre asta ulterior, după ce am trecut prin experiență și m-am vindecat, unor oameni care și la atâția ani distanță mă întreabă despre depresie și ce e de făcut”, a mărturisit ea, la începutul anului, în emisiunea Play IT.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 10 apr. 2024, 11:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×