Andreea Mantea: ”Este superb să fii și mama și tată!”

”David nu duce lipsă de acel bărbat care ar trebui să-i fie tată!”

Față în față cu Andreea Mantea. Femeia puternică, femeia căreia nu i-a fost frică să plece în aventura de părinte cu Dumnezeu de mână și atât. De ce? ”Pentru că sunt foarte credincioasă și știu că există cineva acolo sus care mă iubește!”. Am vorbit cu ea despre multe lucruri, despre dragoste, despre David, despre o eventuală nuntă, pentru că tot este specialist la ”Se strigă darul”. Vedeta ”Wowbiz” ni s-a confesat.

Andreea, cum se împarte viața ta acum?

Cum să se împartă, (râde), trei sferuri David și un sfert eu. În cele trei sferturi despre care vorbeam, intră și munca mea, el intră și acolo.

Cum era Andreea Mantea înainte de venirea pe lume a lui David?

Un om poate puțin mai iresponsabil decât este acum, un om care lua viața exact așa cum venea, fructificam orice lucru, despicam firul în patru, eram ușor dramatică și în același timp eram mai visătoare. De când a venit David sunt mult mai responsabilă, totul se rezumă la el, nu mă mai pot arunca, așa, cu capul înainte. Nu pot să spun că nu mai sunt spontană. Sunt și acum, dar abia aștept să mai crească puțin ca să fiu la fel de spontană cum eram înainte. Cred că sunt ușor mai blândă.

Să înțeleg că erai un om dur înainte?

Da, eram un om dur. În esență eu sunt un om foarte sensibil și, ca să ascund sensibilitatea aceasta, trebuia cumva să ridic un zid de duritate. Știi… până să ridic acest zid de duritate, mă atingeau toate lucrurile.

Și, cum nu ai căzut de tot, pentru că nu a fost ușor?

Ba da, am căzut de foarte multe ori. Nu a văzut nimic, nu a știut nimeni, numai eu și cu Dumnezeu. M-am ridicat de fiecare dată, dar au fost multe momentele în care am fost la pământ.

Și cum te ridici?

Prin rugăciune. Prin rugăciune și prin gândul că știu că este cineva acolo sus și mă protejează și o să mă protejeze mereu. Iar dacă o să mă ridic, cu siguranță o să aibă grijă să nu mai pic din nou, cel puțin nu imediat. Mă simt mai puternică de când e David. Am senzația că sunt un fel de Super Woman și că nu pot să pățesc nimic.

Simți că te protejează sau că-ți dă putere?

Simt că-mi dă putere. Orice aș vrea să fac, știu că pot să fac.

Foarte interesant. Știi că, în general, copiii te responsabilizează, da, dar te și sperie. Ești mult mai precaut.

Da, în ceea ce-l privește pe el, da.  În ceea ce mă privește pe mine, nu. Așa cum ți-am spus, eu am senzația că sunt Super Woman și că nu am ce să pățesc. În ceea ce-l privește pe el, nu. Clar, la mine în căpșorul acesta este o nebunie totală. Tot timpul mă gândesc că este în pericol, că poate să pățească ceva. Dar, atenție, eu nu îi interzic lui nimic, asta este numai în mintea mea. Pe el îl las să descopere tot.

”Să crești un copil este cel mai ușor și cel mai frumos lucru de pe acest pământ”

Sunt foarte multe primejdii în fața cărora putem cădea victime, la fel și puștii noștri. Tu cum faci ca să-l protejezi?

O să fiu acuzată, probabil, dar cred că mai sunt mămici ca și mine. Pentru că am observat că el mă înțelege foarte bine și mă înțelegea încă de când avea câteva lunișoare. Era foarte atent și în continuare este foarte atent atunci când vorbesc cu el. Știe când vorbesc serios și nu ne jucăm. Mă ascultă și mă înțelege. Iar acum că a început să vorbească, îmi și spune. De fiecare dată, când este în primejdie sau ar putea să fie în primejdie, eu îi explic. Îi spun ce ar putea să pățească. Și îi explic la modul ce-l mai explicit. Intru în amănunte, îi spun că se lasă cu sânge, i-am zis că poate să plece într-un loc întunecat unde mami nu o să fie, unde nu o să fie absolut nimeni. I-am zis și de Bau Bau, el având o personalitate foarte puternică, și atunci a trebuit să-i induc o teamă de ceva. N-aș fi vrut să-i fie frică de mine și atunci l-am inventat pe Bau Bau.

David are un program strict?

Nu. Mi-am dorit atât de tare să-i fac un program strict, încă, atunci când aproape că am reușit, mi-a dat seama că vor veni anii aceia de grădiniță, de școală, de facultate, când va avea program strict și am zis că parcă este prea devreme să-i fac un program strict. Nu-mi găsesc tăria necesară să fac asta, nu pot, nu vreau, nu. Are 2 ani și 4 luni, e mic.

Noi am mai vorbit despre asta, dar te întreb și acum. Care sunt valorile pe care vrei să i le transmiți?

Mi-aș dori foarte tare ca el să crească exact așa cum am crescut eu. Eu am crescut foarte mult cu bunica mea și ea mi-a indus mie niste valori pe care ar trebui să le aibă un om pe pământul acesta. Mi-aș dori să pot să fac și eu același lucru cu el. Nu știu cât o să-mi iasă, dar din câte văd eu, până în momentul de față, sunt pe drumul cel bun. În primul și-n primul rând vreau să înțeleagă că nimic, nimic, nu va câștiga pe nedrept. Vreau să înțeleagă că pentru fiecare lucru pe care și-l va dori pe lumea asta, va trebui să muncească foarte mult. Vreau să înțeleagă că nu o să-i vină nimic pe tavă sau de-a gata. Nu vreau să se culce pe o ureche că-i dă mama. Vreau să muncească pentru fiecare lucru pe care și-l dorește. Așa va putea face diferența între mofturi și dorințe reale. Respectul este iarăși foarte, foarte important. Printre primele cuvinte pe care le-a învățat, nu m-a interesat nimic altceva, a fost mulțumesc, te rog, bună ziua, sărut mână și îmi pare rău. De asemenea, vreau să-l învăț să nu mintă. Eu am o mare problemă cu mincina. Nu vreau să mintă, vreau să fie un om corect.

”Îmi doresc ca David să fie un bărbat responsabil”

Mă uit la tine. Vorbești cu o ușurință incredibilă despre felul în care îl crești pe David, ca și cum ai fi făcut multe studii în zona aceasta. Proaspetele mămici au tot felul de întrebări și temeri vizavi de cel mai corect mod de a-și crește copiii. În cazul tău, este vorba despre cursuri sau despre intuiție?

La început te gândești la toate lucrurile acestea. Te întrebi dacă o să fii capabilă să-i transmiți toate lucrurile corect. Aceleași griji le aveam și eu când el avea doar câteva luni, dar totul vine de la sine. Să crești un copil este cel mai ușor și cel mai frumos lucru de pe acest pământ. Acum nu mai am niciun fel de griji și sunt sigură că David o să fie exact așa cum îmi doresc.

Cum îți dorești să fie David?

În primul rând, îmi doresc să fie un bărbat responsabil. Să aibă coloană vertebrală, să fie respectuos, să fie blând, să fie cald, să fie sensibil, dar să n-arate tuturor. Să pare un om dur, să nu se vadă cât este de sensibil. Oricum el este foarte sensibil. L-am surprins într-o seară, lângă o floare ruptă, era cu lacrimi în ochi și zicea: ”Măi, măi, de ce ai iupt!”. Mi s-a rupt sufletul!

Care este cea mai mare spaimă pe care ai trăit-o de când l-ai născut pe David?

Ce să-ți spun. Spaime am tot avut de când l-am născut. În fiecare zi, în fiecare moment, orice părea mai grav, mie mi se părea că se termina pământul. Era numai la mine in suflet. M-am speriat și când i-a căzut buricul, m-am speriat și când a avut colici, și când i-au ieșit dințișorii, și când a răcit pentru prima dată, și când îi dădeam ceva nou de mâncare. Pentru fiecare lucru nou care i se întâmplă lui David, eu trăiesc câteo spaimă.

”Sunt foarte credincioasă și îmi este frică de Dumnezeu”

Mai devreme vorbeai despre copilăria ta, spuneai că-ți dorești ca David să crească, cumva, cum ai crescut și tu. Cum a fost copilăria ta?

Doamne, superbă. Aș da orice să mă întors și să retrăiesc momentele acelea. Nu știu pentru că aș putea să iau câte puțin de peste tot. Și din Creangă și din… nu știu. Am făcut multe năzbâtii, am fost liberă, dar în același timp am avut parte și de o educație strictă. M-am și distrat foarte mult, am și cunoscut foarte multe lucruri noi în toată copilăria aceasta. Este fascinantă. Este magică. Nu știu cum aș putea să o explic. Știu că făceam foarte multe lucruri rele, asta este clar, pentru că aveam libertatea asta care, cumva, s-a combinat și cu un regim de viață strict. Cred ca ai mei au știut exact cum să dozeze libertatea și a fost un echilibru foarte bun.

Care este cea mai puternică imagine a unei persoane din viața ta?

Nu știu. Sunt foarte mult pentru că eu am pus preț pe toate. Am multe persoane care îmi spuneau lucruri, mă învățau lucruri. Au fost nopți interminabile în care săraca mamaia încerca să-mi explice lucruri. Da, uite, daca aș putea să le leg de ceva, pe toate le-aș lega de mamaia. Drama mea principală în copilărie era legată de răutatea oamenilor. Nu o înțelegeam răutatea din jur.

Ești un om sensibil, se vede. Care sunt valorile care te definesc?

Sunt foarte credincioasă și eu cred că aceasta este o valoare importantă. Sunt foarte credincioasă și îmi este frică de Dumnezeu. Și mă rog pentru toată lumea. Și pentru cei care îmi greșesc foarte mult și pentru cei care îmi fac rău. Așa simt eu să o fac. Apoi sunt un om bun. Câteodată parcă prea bun și zic că asta este, iarăși, o valoare. Nu las pe toată lumea să vadă lucrul acesta, dar cei care mă înconjoară știu foarte bine lucrul acesta.

Mi-ai ridicat cumva la fileu declarația în care îmi spui că te rogi și pentru cei care ți-au făcut rău și nu pot să nu te întreb, cum de nu te-ai transformat într-un om rău. La capitolul suferință, ai lucruri de povestit, așadar motive ar fi fost, nu?

Da, au fost momente în care am simțit durerea foarte puternic, dar niciodată nu am simțit nevoia de răzbunare. De a face rău cuiva sau de a fi altfel. Nu, pentru că nu rezolvi nimic și tot eu aș fi suferit. Pur si simplu, am așteptat să-mi treacă durerea. Să-ți spun ceva. Eu sunt pro lacrimi și pro suferință și pro strigarea durerii. Dacă ai o problemă și te doare sufletul. Fie că suferi din dragoste, fie că ai pierdut pe cineva, fie că ai o boală gravă, plângi, urlă, descarcă-te, plângi până nu mai poți. Scoate afară durerea, nu trăi cu ea. Nu trăi cu durerea pentru că nu ajungi nicăieri. Pe toată lumea sfătuiesc să plângă până nu mai poate. Din contră, pun sare pe rană, mai tare, ca să-l fac pe omul respectiv să urle de durere, să-l duc în zona aceea, ca să scoată tot. Cred că așa am putut să trec peste tot.

”De ce să te superi tu din cauza unui om care este puțin mai sărac cu Duhul”

Au fost lecții pe care le-ai trăit și învățat.

O, da. Foarte multe lecții. Sunt de părere că orice om care intră în viața ta o face cu un scop. Trebuie să vă oferiți unii altora lecții. E un cerc. Eu mi-am strigat suferința, durerea, și am trecut mai departe.

Nu ți-a fost teamă de ce zic ceilalți? Oamenii judecă.

Nu m-a interesat vreodată de gura lumii. Când eram mai mică, mă atacau lucrurile astea, și mă atacau rău. Sufeream… vai de mine. Am avut o persoană foarte dragă alături, într-o perioadă a vieții mele, care mi-a spus: ”Andreea, Doamne, uită-te la tine. Câte ai realizat până în momentul de față, cât de puternică ești, cât de bună ești, cât bine ai făcut. Uită-te la viața ta cât este de frumoasă! Cum poți tu să stai să te superi, să te enervezi, din cauza unui om pe care nu-l știi, nu știi cine este, dar are puterea să arunce cu cuvinte urâte. De ce să te superi tu din cauza unui om care este puțin mai sărac cu Duhul și atunci nu ai cum să te superi din asta!”. Am reușit să înțeleg că au o viață atât de frumoasă încât nu văd de ce aș sta să mă mai supăr, să mă mai agit. Sunt oameni atât de săraci cu sufletul și atât de limitați. Oameni care nu au cunoscut fericirea cu adevărat și, cu siguranță, o vor cunoaște atunci când va fi prea târziu și vor vrea să mai trăiască, dar nu vor mai avea cum. Pe mine nu mă mai atacă absolut nimic. Și, să-ți mai spun ceva? Eu văd frumosul în oameni.

Ești un om pozitiv?

Nu știu. Cred. De fapt, am momente și momente. Cert este că eu am senzația că toți oamenii sunt frumoși, și că toată lumea are ceva bun în ea, o calitate.

Spuneai că ai fost un copil răzvrătit. Dacă David o să fie la fel, ce o să faci ca să nu iasă scântei între voi?

De fiecare dată o să-l las să se lovească el. Dacă insistă în ceva… Dacă o să fie așa cum am fost eu, singura soluție pe acest pământ este să-l lași să vadă singur cât de greu este, cât de ușor, sau cât de umilitor, sau cât de penibil. Eu o să fiu mereu acolo lângă el, în momentul în care o să aibă nevoie de un umăr pe care să plângă, o să fiu acolo și o să-l las să-și spună durerea. Este singura variantă, pentru că dacă îi impun să nu facă, cu siguranță o să o facă.

”În acest moment, David are un bărbat pe care îl are ca și exemplu în viața lui”

Este greu să fii și mamă și tată?

Nu… Este superb! Știi ce bine e când nu mi vine cineva să spună ”E, de ce să facem așa, când putem să facem așa?”. Mai ales că am eu o problemă, eu în continuare sunt răzvrătită, în continuare îmi este greu să accept unele situații, în continuare eu vreau să am ultimul cuvânt. Și atunci e foarte bine că nu te certi cu nimeni, să nu te contrazici cu nimeni. Mi se pare foarte ușor. Eu centrez, eu dau cu capul.

I-ai vorbit lui David despre tatăl lui?

Nu!

O să-i vorbești? Te gândeși că la un moment dat o să vină de la școală și o să te întrebe de ce nu are și el și maă și tată, așa cum au colegii lui?

Cu siguranță că în momentul în care va crește și va ajunge la școală el va avea un om, un bărbat, pe care să-l vadă ca pe un tată. Îți spun doar atât, nu vreau să intru în detalii, dar în acest moment, David are un bărbat pe care îl are ca și exemplu în viața lui. El nu duce lipsa de acel bărbat care ar trebui să-i fie tată. Viața lui este foarte liniștită, el este foarte încântat, totul este perfect, iar eu sunt foarte liniștită.

”Nu putem face nimic fără dragoste”

Este adevărat, oricum nu este o situație specială, până la urmă.

Da, așa-i! Trăim într-o lume în care asta primează. Părinți divorțați, mame singure, este îngrozitor. Cu circ, cu ceartă, cu bețe în roată, cu tot felul de lucruri urâte. Așa că o să știu exact ce o să-i spun astfel încât el să înțeleagă și să i se pară absolut normale alegerile făcute de mama lui. Și, eu cred că mai mult o să o respecte și mai mult o să o iubească atunci când va înțelege de ce mama lui a făcut alegerile respective și de ce s-a ajuns aici. În plus, am un copil atât de fericit și atât de vesel încât stau și mă gândesc de ce ar trebui să-i stric eu fericirea asta? De ce? Pentru ce? Să vadă și să trăiască lucruri rele? Să-i stric sufletul? Să-i stric bunătatea? De ce? De ce să fac asta? Pentru că așa este societatea? De ce? Pentru că așa este scris? Pentru că așa zice lumea că doi părinți, mama și tata, trebuie să fie împreună? Nu… este total greșit. Mi-am dorit prea tare un copil, doi, trei, câți mi-o dat Dumnezeu, încât să stau să le distrug sufletul, să-și macine sufletul cu lucrurile rele din jurul lui, taman în care lui, în casa în care el se formează. Nu! Nu! Nu!

Andreea, spune-mi, așa gândeai și înainte?

Da, absolut. Da! De ce să stea împreună doi oameni care nu se mai iubesc. Auzi! De dragul lui. Păi, dacă de dragul lui, atunci fă-l fericit, nu-l nenoroci, nu-ti bate joc de viitorul lui.

Ești un om care lucrează cu dragostea. Ce e dragostea?

Tot. Nu putem face nimic fără dragoste. Absolut, nimic. Nici nu putem trăi fără ea. Așa cum este și cu albinele. Dacă ele n-ar mai exista pe acest pământ, foarte rapid ne-am duce și noi. Dacă n-ar fi dragoste, n-am mai exista sau ne-am transforma în niște monștri, în niște roboței. Din dragoste vin toate lucrurile frumoase. Uite la ”Se strigă darul” vorbesc cu miresele și le întreb: ”Ești sigură că el este cel pe care-l vrei alături toată viața?”. Îmi spun: ”Nu doar că simt, nu doar că sunt fericită alături de el, nu aș putea să trăiesc fără el, nu-mi văd viața altfel. Dacă el n-ar mai fi, eu nu mă văd trăind. Eu nu pot să trăiesc fără el!”. Când vezi lucruri din acestea, este imposibil să nu te bucuri.

Tu te visezi mireasă?

Nu. Să știi că nu. Dacă ar fi să mă mărit vreodată, aș face o nuntă pentru mine și pentru el, departe de ochii lumii, departe de agitația aceasta specifică evenimentul. Mi-ar plăcea să-mi trăiesc nunta, să o simt, nu să mă obosească.