Andreea Ibacka l-a dat de gol pe Cabral: „Minte cu nerușinare!” Ce detaliu important a ieşit la iveală despre prezentatorul de la ProTV

06 05. 2024, 13:00

Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, iar împreună au doi copii. Recent, în cadrul unui interviu, celebra actriţă l-a dat de gol pe soţul său şi a vorbit despre temerile pe care acesta le are în legătură cu fiica lor, Namiko. Se pare că prezentatorul de la ProTV se gândeşte cu groază la momentul în care tânăra va creşte şi va merge în cluburi.

Rolul de tată vine la pachet cu multe provocări, mai ales când esti părinte de fată. În cadrul unui interviu Cabral spunea că nu îi este frică de momentul în care fiica sa, Namiko, o să crească şi o să meargă la petreceri sau în cluburi. Dezvăluirile sale au ajuns şi la urechile soţiei care a ţinut să îl contrazică imediat.

Andreea Ibacka l-a dat de gol pe Cabral: „Minte cu nerușinare!”

Andreea Ibacka a povestit cum a reacționat prezentatorul de la PRO TV atunci când fiica lui, în vârstă de 5 ani, a primit o mică atenție din partea unui coleg de la grădiniță.

„Minte cu nerușinare! (n.r. Cabral Ibacka) Fiica mea a primit recent un cadou de la un coleg de grupă. Era o sticlă cu un mesaj în ea. A fost o atenție pentru fetițe! În mesajul respectiv scria: «Ești frumoasă». A murit puțin! Ce să zic cu cluburile… vrăjeală! Dar nu suntem acolo, deci momentan răsuflă ușurat! Suntem la început, dar trebuie să ne obișnuim cu gândul! Sunt foarte mici, 5-6 ani au colegii ei, dar mai există simpatii! Mai aud povești care și pe mine mă pun pe gânduri, că au avut mai mulți iubiți deja. Nu fiica mea, alte colege! Se joacă până la urmă!”, a povestit Andreea Ibacka.

Ce spune actriţa despre căsnicia cu Cabral

Extrem de sinceră și deschisă, frumoasa blondină a recunoscut în cadrul unui interviu că de-a lungul timpului a întâmpinat foarte multe momente dificile în căsnicie, însă au învățat să treacă peste toate împreună, ca o familie.

Cei doi se iubesc foarte mult, iar sinceritatea și comunicarea primează în cazul lor. De asemenea, actriţa a ţinut să sublinieze că viața nu este întotdeauna ca pe sticlă, iar acasă intervin și certurile sau nervii.

„Nu avem o căsnicie perfectă, avem o căsnicie normală, cum are toată lumea, cu suișuri și coborâșuri. Dar ne leagă foarte multe și atunci când există iubire, știi cum e, îți mai scoți și ochii, dar mai lași și de la tine.

Cam așa și la noi. (…) numai că acasă nu e ca pe sticlă. Acasă mai apar și nervii, nu doar umorul”, a mărturisit Andreea Ibacka pentru Playtech.ro.

 

Sursă foto: social media