Andreea Esca trage un semnal de alarmă! Românii să nu se lase păcăliți de această înșelătorie online

Publicat: 03 aug. 2023, 14:25 Autor: Camelia Vedete

Andreea Esca trage un semnal de alarmă! Românii să nu se lase păcăliți de această înșelătorie online.

Andreea Esca a fost implicată într-o înșelătorie în mediul online. Prezentatoarea știrilor PRO TV trage un semnal de alarmă și spune că niciodată nu a dat un asemenea interviu. Persoane necunoscute au clonat prima pagină a site-ului PROTVPLUS.RO și au publicat un interviu închipuit, realizat cu Andreea Esca. În așa-zisul interviu, prezentatoarea Știrilor PRO TV promovează o platformă financiară care promite venituri consistente cu o investiție inițială de doar 250 de euro.

Andreea Esca trage un semnal de alarmă!

„Toată nebunia acestor fake news a ajuns la mine foarte ciudat. Acum câțiva ani, când o artistă foarte cunoscută și dragă mie, o doamnă inteligentă, de peste 70 de ani, m-a sunat să mă întrebe de unde poate cumpăra nu știu ce chestie de slăbit pe care a văzut că o promovez. Nu înțelegeam despre ce vorbește. Mai ales că eu nu am luat nimic de slăbit vreodată și nici nu am recomandat vreodată așa ceva. Mi-a povestit că a citit pe net și mi-a trimis link-ul.

Nu mi-a venit să cred că există oameni care se pot ocupa cu asemenea înșelătorii, în care foloseau nu numai imaginea mea. Dar și a postului de televiziune, cu un interviu fals, cu poze… ceva incredibil. Sunt atât de bine construite aceste minciuni încât pot cădea ușor în capcană chiar și oameni educați. Au urmat nenumărate asemenea scam-uri pentru produse sau, pur și simplu, pe subiecte ciudate.

Românii să nu se lase păcăliți de această înșelătorie online

Mie mi se par niște aberații pe care nu le poate crede cineva care te urmărește de 30 de ani, dar repet, sunt foarte atent construite. Nu pot decât să sper că cineva care se pricepe va pune capăt într-o zi acestor abuzuri și îi rog pe cei care mă urmăresc, care citesc informații despre și cu mine, să se asigure că sursele folosite sunt reale. Sau mai simplu, să mă urmărească pe rețelele sociale personale și pe site-urile oficiale ale PRO TV, a spus Andreea Esca pentru stirileprotv.ro.

Publicat: 03 aug. 2023, 14:25 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă