Andreea Esca și-a pus copiii să-și câștige singuri banii de buzunar: „Stăteam acolo până făceam 80 de lei…” / Alexia a lucrat la o cafenea, iar Aris vindea cafele

Publicat: 05 mai 2024, 10:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Andreea Esca se poate declara o femeie împlinită. Prezentatoarea de știri are o carieră de succes și o familie minunată alături de soțul ei, Alexandre Eram. Rodul iubirii lor sunt Alexia și Aris Eram, de care sunt extrem de mândri. Deși are o situație financiară mare, Andreea Esca și-a învățat copiii să își câștige singuri banii de buzunar. Alexia a lucrat la o cafenea, iar Aris vinde cafele.

Andreea Esca formează un cuplu cu Alexandre Eram și au împreună doi copii, pe Alexia și Aris. Cei doi au decis să participe împreună la America Express 2023, alături de alte opt echipe. Recent, fiica Andreei Esca a explicat că părinții ei și a lui Aris i-au învățat să-și câștige singur bani de buzunar.

Invitați în podcastul moderat de Giulia Anghelescu, Aris și Alexia Eram au povestit că părinții lor i-au învățat să-și câștige proprii bani de buzunar. Fiica Andreei Esca a lucrat la o cafenea, iar Aris are propriul stand de cafea. Astfel, cei doi copiii ai jurnalistei au învățat ce înseamnă să muncești.

Andreea Esca și-a pus copiii să-și câștige singuri banii de buzunar

Andreea Esca este foarte mândră de copiii ei, Alexia și Aris Eram. Vedeta de la Pro Tv i-a educat pe cei doi copii ai săi încă de la o vârstă fragedă cât de greu este să câștige bani. Alexia și Aris Eram, concurenti la America Express, au povestit că părinții lor i-au învățat să muncească și să își câștige banii de buzunar. Alexia a lucrat pentru o perioadă, când era la liceu, într-o cafenea din București. Iubita lui Mario Fresh era plătită pe oră.

„Mama mereu a vrut să ne învețe cum să câștigăm bani, să știm ce înseamnă asta. Eu am lucrat o lună de zile în weekend-uri la o cafenea, lucram part time, aveam un salariu și atunci mi-am dat seama. Stăteam acolo până făceam eu 80 lei, trebuia să interacționezi cu oamenii, mi se pare o experiență bună, mai ales pentru un copil’, a povestit Alexia la podcastul Giuliei Anghelescu.

Aris Eram are propriul stand de cafenea

Alexia și Aris Eram au decis să participe la America Express 2023 și să aibă parte de o aventură inedită. Cei doi formează o echipă puternică și sunt îndrăgiți de mii de români. Andreea Esca și Alexandre Eram sunt mândrii de copiii lor și le-au oferit oe educație financiară încă de la o vârstă fragedă. Aris Eram, 20 de ani, a preferat să stea până acum departe de lumina reflectoarelor și nu și-a dorit să fie în centrul atenției. Însă de când a participat la America Express, are o mare notorietate. Fiul Andreei Esca este la o facultate de top din Barcelona și are propria afacere, un stand de cafea. Tânărul participă la târgurile organizate de părinții săi și vinde cafele.

„Eu încă sunt la Universitate, încă nu am terminat studiile. Am trei ani și jumătate. Jumătate de an fac studiile online, pentru că dacă ai ceva treabă la muncă… poți să stai să faci online. După ce termin treaba aici o să mă întorc să continui studiile acolo.„La «Half is free» vine foarte multă lume și vedeam că toți spuneau că acolo cea mai bună e cafeaua. I-am întrebat pe părinții mei dacă pot să îmi fac un stand de care să mă ocup eu. De fiecare dată când e Half is free sau alte târguri de-ale lor, eu mă ocup de cafea și patiserie. Eu fac cafeaua și mai am oameni care mă ajută. Nu e mare business, dar e mișto că vorbești cu oameni. Îmi place să bat bonuri’, a povestit Aris la podcastul „Badassmom’.

Publicat: 05 mai 2024, 10:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×