Astfel, în cadrul unui interviu pentru revista Elle, Andreea Berecleanu a dezvăluit cât de apropiată era de Cristina Ţopescu, dar şi cât de mult i-a lipsit acesteia mama.

”Mama ei a plecat din ţară când ea avea 9 ani. A plecat în speranţa unei vieţi mai bune şi crezând că o va aduce şi pe Cristina la ea. Dar vremurile erau foarte grele şi nu s-a întâmplat aşa. De atunci a rămas doar cu tatăl ei. El era plecat de dimineaţă până seara. Nu putea să fie mai prezent decât a fost. Cristinei i-a lipsit foarte mult căldura mamei. S-a dus însă la Oradea, unde a fost crescută de bunica din partea mamei. A iubit-o foarte mult, a crescut-o minunat, dar continua să îi lipsească iubirea părinţilor. Pe mama sa a început să o vadă destul de târziu. A plecat legal de trei ori să o vadă. A patra oară, când a aflat că este bolnavă, a trecut ilegal, cu preţul libertăţii. Era un spirit aventurier şi foarte curajos’. Cu toate astea, cele două au menţinut o relaţie apropiată, mai ales în ultimii trei ani, în care mama ei s-a întors în ţară. „Se vedeau foarte des, petreceau mult timp împreună. Rodica este o femeie minunată, iar Cristina seamănă foarte mult cu ea”, a declarat Andreea Berecleanu.

Lipsa afecţiunii din copilărie a făcut-o să caute dragostea în altă parte, iar animalele au fost refugiul perfect. Drept dovadă câinii au rămas alături de ea până în ultimul moment al vieții sale.

”Eu am înţeles legătura dintre ea şi căţei în momentul în care am mers cu ea să îi hrănească. Am oprit maşina, ea a coborât şi a început să îi cheme. În momentul acela, 40 de căţei au apărut în jurul ei. Toţi săreau pe ea şi o iubeau. A fost o imagine care mi-a rămas întipărită pentru totdeauna. Atunci am înţeles conexiunea asta fantastică. Dincolo de sponsorizările pe care le făcea către fundaţii, cheltuielile ei cu căţeii nu se opreau aici. Salva foarte mulţi căţei care aveau nevoie de ajutor. Inclusiv pe căţelul meu, Dumi, pe care ni l-a oferit Cristina acum 10 ani. A fost salvat într-o zi de duminică, de aici i se trage numele. Fusese aruncat de cineva între un calcan de casă părăsită de pe centură şi un gard. Locul era prea îngust ca să ajungi la el, să îl scoţi de acolo. Fetele de pe centură, pe care Cristina le ştia, l-au văzut şi au sunat-o, fiindcă ştiau că ea îl poate salva.’ Şi a făcut-o. Şi nu doar pe Dumi, ci pe sute de căţei abandonaţi, accidentaţi sau uitaţi de lume.

De asemenea, ştirista a dezvăluit că Cristina i-a cerut să o incinereze: „În 2009. Eram în Spania, la 10.000 de metri altitudine, în avion. Vorbeam despre viaţa de dincolo, despre religie. Atunci mi-a spus: «Ca să nu uit. Să ştii, eu vreau să fiu incinerată». Apoi mi-a confirmat decizia, la înmormântarea tatălui ei. Nu voia să ajungă în pământ. Voia să se risipească de acolo de unde a venit, din univers. Mi-a şi spus unde îşi doreşte să împrăştii cenuşa: în mare şi într-un loc unde să fie cai. Şi asta o să fac, o să găsesc un loc aşa cum şi-l dorea. O altă parte din cenuşă o să rămână însă la mama ei şi o alta în cavoul familiei Ţopescu de la cimitirul Bellu”, a mai spus Andreea Berecleanu.