Andreea Bănică a primit o propunere indecentă din partea unui milionar! Ce reacție neașteptată a avut soțul ei
Andreea Bănică nu a fost ocolită de momente stânjenitoare la începutul carierei, iar acum își aduce aminte de ele cu zâmbetul pe buze. Un astfel de incident s-a petrecut chiar în mașina unui milionar, a cărui identitate a păstrat-o secretă.
Frumusețea și sex-appeal-ul Andreei Bănică au fermecat mulți bărbați chiar și la debutul ei în muzică, înainte de a deveni foarte cunoscută. Unul dintre aceștia a fost chiar un milionar celebru, a recunoscut-o chiar ea, în cadrul emisiunii moderată de Denise Rifai.
Artista a povestit un episod jenant care s-a consumat între ei, după un eveniment, atunci când bogătașul a invitat-o la o plimbare cu mașina lui scumpă.
„Eram sub scaun de rușine. Cred că m-am înroșit toată din cap până în picioare. Mi-a fost atât de rușine de rușinea lui, de ceea ce a putut să-mi spună… Mă gândeam ce-ar fi trebuit să facă fetele pentru acea mașină”, și-a amintit Andreea.
Ea l-a făcut să înțeleagă pe milionar că nu se va întâmpla nimic, iar acesta a adus-o înapoi la soțul ei. După ce i-a povestit întreaga pățanie, Lucian și-a cerut scuze că a lăsat-o să plece. La acea vreme, cuplul se afla la început de relație, iar Andreea abia debuta în showbiz.
Andreea Bănică, despre impasurile din căsnicie: ”Nu mă mai regăseam”
”Nu aveam nici bani pe atunci, nu aveam nici mașini. Eram oarecum așa la începuturile noastre”, a mai declarat cântăreața.
Andreea Bănică este căsătorită cu Lucian Mitrea din 2008 și au împreună doi copii, o fată și un băiat. Relația lor nu a fost lipsită de încercări, mai ales după ce familia lor s-a mărit. Au găsit însă o soluție să se ”redescopere”.
„Părintele are nevoie de momentele lui cu celălalt părinte ca o familie să trăiască în timp mai mult, să poată să se încarce cu energie. Așa văd eu lucrurile, așa simt. Cu cât părintele e mai odihnit, în familie se întâmplă același lucru. Avem nevoie de timpul ăsta pentru noi. Acum două săptămâni am stat de vorbă și i-am zis că avem nevoie de timpul nostru.
Alaltăieri l-a adormit Lucian pe Noah, ne-am așezat pe canapea și am pus un film. A pus un pahar de vin și ne-am uitat la film, apoi a coborât Sofia de pe scări și s-a minunat de noi că stăm ca niște părinți normali. Nu se mai putea, nu ne mai întâlneam decât pe scări. Discuția a fost constructivă. Suntem de ani buni împreună și simțeam că nu mă mai regăseam„, a declarat Andreea în urmă cu mai mult timp.