EXCLUSIV | Andreea Antonescu s-a decis! Cu ce meniu își așteaptă invitații la botezul lui Venice Victoria + Ce ținute a ales pentru eveniment

Publicat: 20 iun. 2023, 10:50 Autor: Dora Bazavan Vedete

Andreea Antonescu s-a liniștit în privința unora dintre detaliile pentru botezul fetiței sale mai mici, Venice Victoria. Pentru că petrecerea se apropie și va avea loc peste o săptămână, pe 24 iunie, artista a decis meniul și tortul pentru eveniment. Dar emoțiile nu i-au dispărut încă!

“Am stabilit data, am stabilit locația. Mi-am dorit foarte mult ca Sienna să fie prezentă  pentru că așa este normal și și-a și dorit extrem de tare să fie prezentă la botezul surioarei ei, abia așteaptă, este foarte încântată! Botezul am ales să îl facem pe data de 24 iunie, iar ca locație am optat pentru un cadru de poveste în mijlocul naturii, o locație aflată în Pădurea Snagov, cu un decor spectaculos pentru un eveniment așa cum am visat. Exact acolo, acum 12 ani am făcut și petrecerea pentru botezul Siennei. În plus, același preot care a botezat-o pe Sienna o va boteza și pe Venice Victoria”, a mărturisit Andreea Antonescu imediat ce s-a întors din America.

Andreea Antonescu s-a decis!

Acum totul este bine stabilit! Ieri dimineață artista a mers într-o vizită la locația stabilită pentru eveniment, acolo unde a degustat meniul pentru petrecerea de botez a celei de-a doua fetițe ale sale, Venice Victoria. A făcut un mix de meniu tradițional cu sofisticat și astfel s-a declarat mulțumită! Iar tortul, tortul a fost cel care i-a dat mari bătăi de cap, pentru că din 12 sortimente a trebuit să aleagă doar unul, iar cel învingător a fost Tort Pistachio Flavor, adică acela cu aromă de fistic.

“Am ales tortul cu fistic, Tort Pistachio Flavor, pentru că toate celelalte produse care au fost la degustare mi-au plăcut la maxim și atunci nu am mai simțit nevoia să mai schimb ceva din meniul pe care îl alesesem din prima”, a povestit Andreea Antonescu.

Meniul cu care Andreea Antonescu își așteaptă invitații pe data de 24 iunie arată după cum urmează, este variat și nu vor lipsi sarmalele tradiționale pentru că artista și-a dorit să aibă de toate.

Cu ce meniu își așteaptă invitații la botezul lui Venice Victoria

La aperitiv, invitații Andreei Antonescu vor servi:

• Macarons cu brânză de capră și nuci
• Mouse de brânză cu salsa de trufe și prosciutto
• Creme Royale cu dulceață de ananas și fructe proaspete
• Piure de mazăre cu chorizo crocant și microplante
• Tartar de somon cu icre tobiko și susan
• Cheesecake risotto și jeleu de rodie
• Mouse din pește afumat cu creveți și ou de prepeliță
• Roast beef cu sos aiolo cu capere.

Nu vor lipsi sarmalele și tartarul de somon!

Peștele nu va lipsi din meniu și artista a ales de această dată somonul, exact așa cum este el anunțat și asezonat în meniu: File de somon servit cu gyoza cu legume în sos asiatic ușor picant și salată de urechi de lemn și castraveți.

Sarmalele în foi de viță sunt anunțate în meniul tradițional și vor fi servite cu bacon crocant, mămăligă și ardei iute.

De asemenea, din meniul principal va face parte și un mușchi de vită la grătar, porc și pui sous vide cu garnitură de piure de trufe.

Sienna, fiica ei de 12 ani, nu a fost la degustarea meniului pentru botez

În timp ce mama ei este ocupată cu definitivarea tuturor detaliilor necesare pentru botezul surioarei sale de 6 luni, Sienna, fiica de 12 ani a Andreei Antonescu, proaspăt întoarsă din America, se distrează la Galați cu foștii ei colegi din clasa a V-a, pe care abia aștepta să îi revadă.

“Invitațiile pentru botez au fost trimise tuturor oamenilor pe care îi simt aproape sufletului meu. Nu aș spune neapărat că sunt o persoană pretențioasă. Îmi plac în general lucrurile simple,  lucrurile elegante. Sunt o fire modestă și atunci nu am vrut neapărat opulență dar am ales totul cu meticulozitate, caracteristic zodiei mele, Fecioară.

Sienna nu a fost cu mine la degustarea meniului de botez pentru că ea chiar astăzi (n.r. vineri) are serbarea, ceremonia de final de clasa a V-a, cu foștii ei colegi din Galați. Și-a dorit foarte mult să participe alături de ei.

Andreea Antonescu, despre botez

Deși ea a terminat școală în America ea a păstrat o legătură foarte frumoasă cu copiii de aici, ba mai mult decât atât, în după-amiaza în care noi am ajuns în Galați, spre seară, copiii, fără ca noi să știm, nici măcar eu sau mama mea, au așteptat-o pe Sienna în fața blocului, cu baloane, cadouri și flori și a primit  până și bebelina flori, pe care a vrut să le mănânce, că ea nu știe că florile sunt cu miros, ea a vrut să le mănânce.

Au primit și flori și cadouri și le-au făcut copiii supriză și atunci – nu că mai aveam nevoie de vreo confirmare – dar atunci mi-am dat seama ce copil minunat este Sienna, și nu doar că o văd eu așa, fiind maică-sa. Faptul că au așteptat-o copilașii în fața blocului, foștii ei colegi, de la ora 10 dimineața până la ora 20.30 seara când am ajuns noi în Galați”, ne-a mărturisit foarte mândră, pentru Ciao.ro, Andreea Antonescu.

Mama și cele două fiice vor opta pentru ținute la fel la botez?

Întrebată dacă ea și cele două fete ale sale se vor îmbrăca la fel în ziua botezului, Andreea Antonescu a mărturisit că i-ar plăcea să poarte toate trei aceeași culoare la ținutele pe care le vor alege pentru seara petrecerii de botez.

„Mi-ar plăcea să fim măcar în aceeași culoare dar în momentul de față nu pot să confirm lucrul ăsta, însă da, mi-ar plăcea să purtăm aceeași culoare toate trei. Bebelina o să aibă ditamai pamponul iar de ținuta mea se ocupă stilista mea”, ne-a mai spus Andreea Antonescu.

Publicat: 20 iun. 2023, 10:50 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă